Analize medicale explicate - imunologie
Informatii preluate de pe www.focuslab.ro
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ag HBe
Ag HBs
alfa 1 Antitrispina
alfa 1- microglobulina in urina
alfa -Fetoproteina - test cantitativ
Anti - TG
Anti - TPO
Anti HAV IgM
Anti HBc IgM
Anti HBc total
Anti HBe

Anti HBs
Anti HCV
Anti HIV 1 2
Antigen carcinoembrionar CEA
Apolipoproteina A 1
Apolipoproteina B
ASLO
B CrossLaps
beta2 Microglobulina - test cantitativ
Beta-hCG
CA 125
CA 15-3
CA 19-9
CA 72-4 (neo stomac)
Citomegalovirus Ig M
Citomegalovirus IgG
Complement seric C3 - test cantitativ
Complement seric C4 test cantitativ
Complexe imune circulante
Cortisol
Crioglobuline
Cyfra 21-1 (neo pulmonar)
Depistare Anti Chlamydii IgA
Depistare Anti Chlamydii IgG - test serologic
Depistare Anti Chlamydii IgM - test serologic
Depistare Anti Toxo IgG - test serologic
Depistare Anti Toxo IgM - test serologic
Depistare Helycobacter Pylori anticorpi IgG
DHEA-S
Digoxin
Estradiol - test cantitativ
Factor reumatoid
Factor Rh

Feritina
Folate
Free PSA - test cantitativ
FSH - test cantitativ
FT3 - test cantitativ
FT4 - test cantitativ
Grupa sanguina
h CG
Haptoglobina - test cantitativ
Herpes simplex
HIV Ag
Imumograma Ig A
Imunoglobulina Ig E - test cantitativ
Imunograma Ig G
Imunograma Ig M
Insulina
LH - test cantitativ
Mioglobina - test cantitativ
N-Mid Osteocalcin
NSE (neo pulmon)
ProBNP
Progesteron - test cantitativ
Prolactina - test cantitativ
Proteina C reactiva
PSA - TOTAL
PTH
RPR
Rubeola - Anticorpi IgG
Rubeola - Anticorpi IgM
Testosteron - test cantitativ
Tireoglobulina (TG)
TPHA - test de confirmare
Transferina
Troponina T - test cantitativ
TSH
TT3 - test cantitativ
TT4 - test cantitativ
Ureaplasma Urealytycum
VDRL
Vitamina B12

 

Ag HBe

 Ag HBe marker de replicare virala cand replicarea virala scade Ag Hbe dispare si se detecteaza Anti Hbe.

AgHBe se evidentiaza inca din perioada de incubatie, imediat dupa aparitia AgHBs.

Dispare in convalescenta cu aparitia anti Hbe.

Detectarea lui indica infectivitatea persoanei.

Ag HBs

 

Definitie

Evidentierea  antigenului de suprafata al virusului hepatic de tip B.

 

Semnificatie clinica 

 

Prezenta AgHBs in serul/plasma umana este marker de infectie cu virusul hepatitei B.

Ag HBs este primul marker de infectie care apare cu cateva zile sau saptamani innainte de aparitia simptomelor clinice.

Detectia AgHBs  se face in scop diagnostic si de monitorizare a persoanelor infectate cu HVB , pentru evitarea transmiterii acestuia.prin sange sau derivate de sange.

Determinarea AgHBs este factor de monitorizare a evolutie bolii la pacientii cu HVB acuta sau cronica .

virusul, pot sa nu prezinte nici un fel de simptome (pana la 40% din cei infectati) fiind descoperiti intamplator cu ocazia testarii pentru donarea de sange ca fiind purtatori;

sau pot prezenta simptome asemanatoare unei gripe

Multe persoane care au contactat recent: pierderea apetitului alimentar, oboseala (care persista de saptamani), dureri musculare sau articulare, greturi, varsaturi,dureri abdominale sau in zona ficatului, diaree, eruptie cutanata, febra moderata, urina inchisa la culoare, scaune decolorate, icter (coloratia galbena a pielii si ochilor);

 

Simptomele pot aparea intr-un interval de 25-180 de zile dupa expunerea la virus

 

ALFA-FETOPROTEINA

 

Definitie

Alfa-fetoproteina este o proteina de origine fetala care se sintetizeaza in ficat si celulele gastrointestinale si  trece transplacentar in sangele matern.

AFP se detecteaza in plasma embrionului de 4 saptamani si creste rapid in primul trimestru de sarcina. Cantitati mici de AFP (500ng/ml) strabat placenta si se gasesc in serul matern.

 

Ce indica acest test

Prezenta alfa-fetoproteinei in serul mamei detecteaza, daca nivelul ei este crescut peste limitele normalului, un risc crescut pentru gemelaritate, defecte deschise ale tubului neural fetal (de ex., anencefalia sau spina bifida), atrezia intestinala, hepatita, nefroza.

La adult nivelul  Alfa –fetoproteinei este folosit ca markar tumoral. Valori ridicate pot indica stari patologice:seminom testicular, carcinom hepatic. Nivelul ridicat de AFP nu se asociaza intotdeauna cu malignitatea. Cantitati de AFP mari se pot intalni si in cazul unor stari patologice de hepatita virala, hepatita cronica, ciroza.

Practicat intre a 15-a si a 20-a saptamana de sarcina testul prenatal pentru alfa fetoproteina din serul matern indica, atunci cand se inregistreaza o scadere marcata, risc crescut pentru nasterea unui copil cu sindrom Down, trisomia 13 sau alte aneuploidii. Trebuie avut in vedere faptul ca exista si alte cauze de scadere a nivelului alfa-fetoproteinei.

 

 

Cand trebuie facut acest test

 

Se recomanda practicarea testului alfa-fetoproteinei in sangele matern la persoanele cu varsta mai mare de 35 de ani, celor care au nascut si alti copii cu defecte ale tubului neural sau cu cromozomopatii diverse, precum si femeilor, care au fost expuse la radiatii, la diferite substante chimice sau la medicamente cu "reputatie" teratogena.

Anti -TPO



Aticorpi anti tiroid peroxidaza

Anti TPO crescut avem in

Nivelul seric al antiTPO nu este totdeauna corelat cu starea clinica, un nivel normal nu exclude boala , dar reaparitia antiTPO dupa remisie poate insemna o recrudescenta a bolii.

Valori crescute se intalnesc in:

Principalele indicatii clinice sunt:

Anti HBs

 

Definitie

 

Anti HBs - anticorpi specifici de tip Ig G,  anti-antigene de suprafata a virusului hepatitei B.

Cand acest test este pozitiv, inseamna ca persoana respectiva are deja dezvoltata imunitate impotriva virusului hepatitei B

 

Interpretarea rezultatelor pt Anti HBs

 

 

Domeniul de masurare -2.00-1000 UI/l ( defineste limita de detectie si maximum  curbei de referinta).

Valorile sub limita de detectie se exprima astfel  < 2.00UI/L.

Valorile peste limta de detectie  se exprima astfel > 1000 UI/L sau > 100 000 UI/L pentru esantioanele diluate  1/100 ( dilutia se face manual sau automat cu ser fiziologic sau ser uman negativ ptr HVB, iar rezultatul se inmulteste cu factorul de dilutie).

Esantioanele al caror rezultate sunt < 10 UI/L sunt negative.

Esantioanele al caror rezultate sunt  > 10 UI/L sunt pozitive.

 

Semnificatie clinica

 

Anti HBs apar dupa o hepatita cu HBV (semn de convalescenta sau imunitate) sau dupa vaccinare contra hepatitei B.

Anti HBs sunt detectabili toata viata.

Au rol de monitorizare a succesului terapeutic in hepatita  de tip B acuta.

In cazul vaccinarii anti HVB permite verificarea necesitatii si  succesului vaccinarii anti HVB.

Anti HCV

 

Defintie

 

Test specific  de depistare in sange a anticorpilor anti-virus hepatita C.

Anticorpii nu sunt suficienti pentru a oferi imunitate organismului si testul nu poate face distinctia intre infectia acuta si cea cronica.

Daca testul este  pozitiv se recomanda repetarea sa pentru eliminarea erorilor de laborator.

Semnificatia clinica

 

Anticorpii pot lipsi in primele 4 saptamani dupa infectare la aprox. 30 % dintre persoane. Dupa 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectati la 90 % din persoanele infectate

doar biopsia hepatica poate apoi identifica tipul si gradul leziunilor hepatice si determina severitatea bolii, fiind necesara pentru evaluarea inceperii tratamentului

 

Enzimele hepatice (GOT, GPT) pot fi crescute (ele sunt eliberate in sange cand celulele hepatice sunt distruse) sau pot fi normale, in functie de perioadele de activitate sau inactivitate a bolii.

 

Daca este depistata prezenta anticorpilor (HCV-Ac), se poate determina prezenta in sange a ARN-ului viral (HCV-RNA) care confirma prezenta virusului in sange

Aceasta determinare este necesara apoi pentru initierea si evaluarea tratamentului.

 

Este utila si determinarea genotipului viral, anumite tipuri de virus raspunzand mai bine la tratament decat altele. Genotipul nu are insa legatura cu felul in care va evolua boala ca severitate. Este util de stiut genotipul viral doar pentru a putea face o evaluare a raspunsului care ar putea fi obtinut la tratamentul antiviral. Astfel, studiile au aratat ca genotipul 1 (cel mai frecvent in SUA) este cel mai rezistent la tratament. Bolnavii care au acest tip de virus au sanse 40-45% de a obtine un raspuns sustinut dupa tratamentul asociat. Bolnavii care au infectie cu genotipul 2 au sanse de 85% de a obtine un raspuns sustinut la tratament

in cadrul procesului de determinare a diagnosticului trebuie discutata si prezenta factorilor de risc si calea prin care infectarea s-a produs.

Antigen carcinoembrionar CEA


Defnitie

CEA reprezinta antigenul carcinoembrionar. Antigenul carcinoembrionar este o glicoproteina ( glucide peste 50% iar proteine peste 40% ) cu greutatea moleculara de aproximativ 200 000 de Daltoni si cu constanta de sedimentare de 7-8 S. A fost izolat in 1965 de Gold si Freedman.

Antigenul carcinoembrionar este produsul de secretie al :

  1. glicocalixului enterocitelor normale unde se elibereaza sub influenta factorului inflamator
  2. adenocarcinoamelor colonice
  3. suferintelor hepatice cronice de tip inflamator ( hepatita cronica agresiva , ciroza hepatica alcoolica , ciroza hepatica primitiva )
  4. FOMELOR NEOPLAZICE HEPATICE
  5. eziunilor obstructive si inflamatorii ale cailor biliare
Cresterea nivelului seric al antigenului carcinoembrionar in suferintele hepatice survine ca urmare a reducerii cotei de metabolizare, dar si a excesului de sinteza hepatocitara , iar in afectiunile cailor biliare este expresia interferarii procesului de excretie hepatocitara.

In sangele uman se afla doua tipuri de antigeni carcinoembrionari. Cea mai importanta forma circulanta de antigen carcinoembrionar pare a fi izoantigenul CAB , care manifesta o specificitate ridicata pentru cancerele digestive . Determinarea antigenului carcinoembrionar este totusi nespecifica nu numai datorita multiplelor afectiuni in care concentratia sanguina a acestuia creste dar si datorita pozitivitatii sale intr-o incidenta de aproximativ 33-35 % din cazuri si la fumatori.

Determinarea nivelului sanguin al antigenului carcinoembrionar se face prin aceleasi metode ca si pentru detectarea alfa 1 fetoproteinei. Aceste metode de detectare sunt variabile ca sensibilitate , in functie de cresterea gradului de determinare.

Aceste metode sunt:

Antigenul carcinoembrionar migreaza electroforetic cu beta globulinele.

Valorile normale in sange ale CEA sunt:
Celulele canceroase produc mari cantitati de CEA, dar acest marker se gaseste in mod normal (in mici cantitati) in sangele persoanelor sanatoase.
Valori mari de CEA se gasesc la persoane cu cancer sau cu anumite afectiuni benigne. CEA se recomanda a se utiliza, in principal, in monitorizarea cancerului colorectal, in special cand se pune problema metastazarii acestuia.

CEA poate fi folosit si dupa tratamentul cancerului colorectal, pentru detectarea unei recidive a acestuia. CEA poate, totusi, sa se gaseasca la valori mari si in alte tipuri de cancer, cum ar fi: melanomul, limfomul, cancerul de san, cancerul pulmonar, cancerul pancreatic, cancerul gastric, tiroidian, renal, hepatic, ovarian, cancerul de vezica urinara si de col uterin Valori mari ale CEA se pot gasi si in unele afectiuni benigne, incluzand inflamatii osoase, pancreatita, afectiuni hepatice. De remarcat faptul ca si fumatul poate determina cresterea valorilor CEA peste normal.



Apolipoproteina A1


Definitie

Apolipoproteina A1 este o lipoproteina, componenta majora a lipoproteinelor cu densitate mare (high density lipoproteins –HDL) in plasma.
Proteina realizeaza refluxul colesterolului din tesuturi catre ficat pentru a fi excretata. Este un cofactor pentru LCAT (lecitin colesterolacil transferaza) care este responsabila de formarea a multor esteri din plasma.

Deficitul de APO-A1 se asociaza cu deficit de HDL care se poate intalni in amiloidoza non-neuropatica.

Valori nornale

Valorile normale ale apolipoproteinei A1 sunt:

Ca si component major al HDL, apolipoproteina A1 impiedica depunerea colesterolului la nivelul vaselor sanguina(impiedica aparitia placii de aterom, grasimea pe artere).



Apolipoproteina B

Definitie


Apolipoproteina B este apolipoproteina primara a lipoproteinelor cu densitate mica (low density lipoproteins-LDL sau asa numitul “colesterol rau”) care are responsabilitatea transportului colesterolului la tesuturi.

Apolipoproteina actioneaza ca un ligand pentru diferiti receptori LDL ai diferitelor celule din organism. Astfel putem considera ca aceasta apolipoproteina poate fi responsabila de producerea de placi de aterom(ateroscleroza). Exista dovezi ca nivelul de apolipoproteina este un indicator mai important al riscului de boala cardiaca decat colesterolul total sau LDL-ul.

Niveluri crescute de Apolipoproteina B se asociaza cu boli de inima. Exista un factor genetic care predispune la cresteri ale APOB dar si dieta alimentara are un rol foarte important.

Apolipoproteina B se regaseste in plasma in 2 mari forme:APOB48 si APOB100 Prima este sintetizata exclusiv de catre intestinul mic iar cea de a doua de catre ficat. Pentru persoanele care au boala coronara(afectare a arterelor coronare) sau risc de a dezvolta o asemenea afectiune, s-a stabilit ca un nivel de sub 0,9 g/l este fiziologic.


ASLO

Definitie

 

Este analiza care descopera in sangele bolnavilor anticorpii antistreptococici, care se numesc antistreptolizine. Rezultatele se exprima in  unitati ASLO/ml ser.

Anticorpii anti streptolizina O apar impotriva unei enzime produse de streptococii b -hemolitici de grup A . Cresterea titrului de anticorpi anitistreptolizina O se asociaza cu aparitia unor afectiuni poststreptococice: febra reumatismala, ( cardita, poliartrita, choreea minor, noduli subcutanati, eritem ), glomerulonefrita poststreptococica.

 

Valori normale

 

 

Cresteri patologice

 

O reactie pozitiva cu valori de peste 300 U/ml arata ca in trecutul apropiat la bolnavului a fost o infectie cu streptococ, fie in gat, nas fie in alta parte a corpului, chiar daca in prezent microbul  nu se mai gaseste in organism. In unele cazuri reactia iese pozitiva si la persoanele care poarta streptococul in gat, fara sa prezinte semne de infectie streptococica.

Analiza ASLO se recomana atat pentru depistarea infectiilor streptococice (faringita, amigdalita, scarlatina) cat si pentru urmarirea evolutiei in timp a acestori boli spre vindecare.

 

 

Revenirea la normal a valorilor ASLO indica o vindecare a infectiei streptococice pe cand cresterea acestora sugereaza o noua infectie cu streptococ. De aceea repetarea acestei analize este importanta nu numai pentru tratamentul cu penicilina a infectiei, dar si pentru prevenirea complicatiilor ce pot surveni dupa infectia cu streptococ mai ales la copii si tineri: reumatism articular acut, boli de inima, boli de rinichi (glomerulornefrita). 

beta2 Microglobulina


Definitie

b2-M (BETA 2-MICROGLOBULINA) este un marker tumoral . Este o proteina care se gaseste pe suprafata celor mai multe celule nucleate, in mod particular in concentratii crescute pe suprafata limfocitelor.

Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre tumora sau care apar ca raspuns al organismului fata de aceste antigene. Desi numarul lor este mare si exista tehnici abordabile in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este minor, mai ales in stadiile precoce ale neoplaziilor.

Notiunea de marker tumoral a fost introdusa in limbajul medical, in sensul unor substante sau molecule, a caror aparitie si acumulare sa fie asociata cu aparitia si dezvoltarea tumorilor maligne. Markerii tumorali sunt substante care pot fi detectate in cantitati mai mari decat normalul in sange, urina sau tesuturile organismului la unele personae cu anumite tipuri de cancer.

Markerii tumorali sunt produsi fie de catre tumora insasi, fie de catre organism, ca raspuns la prezenta tumorii maligne sau in anumite afectiuni benigne necanceroase.

Markerii tumorali si deci si beta 2 microglobulina trebuie sa indeplineasca o serie de criterii care sa faca acest test ( de determinare a markerului) unul viabil. Printre caracteristicile principale ale unui marker tumoral ar trebui sa fie: Validitatea markerilor tumorali depinde de o serie de parametrii, pe care acestia trebuie sa ii indeplineasca:Intre acestia cei mai importanti sunt:

ROLUL MARKERULUI TUMORAL IN ONCOLOGIE

  1. Valoare de screening
  2. Valoare diagnostica
  3. Valoare prognostica
  4. Rol in monitorizarea terapeutica un nivel scazut al valorii markerilor tumorali poate semnifica un tratament eficient, iar o valoare crescuta un tratament ineficient
  5. Valoare predictiva
  6. ndice de supraveghere
S-a constatat ca niveluri crescute ale acestui marker tumoral determinate preoperator au fost asociate cu recidive locale sau metastaze precoce, fata de cazurile cu niveluri moderate. Postoperator, persistenta unor niveluri crescute are semnificatia neextirparii in intregime a tumorii sau prezenta metastazelor.

BETA 2-MICROGLOBULINA b2-M se gaseste frecvent crescuta in boli limfoproliferative (mielom multiplu, limfom cu celule B, leucemia limfatica cronica)



CA125


Definitie

CA-125 este cunoscut ca si Cancer Antigen 125. Acest antigen este un marker tumoral sau biomarker ale carui valori pot fi crescute in sangele unor persoane cu anumite tipuri de cancer.

CA 125 este o glicoproteina si este produsa de catre gena MUC 16. Este mai cunoscut sub numele de markerul tumoral al cancerului ovarian, dar aceasta asociere (a markerului cu cancerul ovarian) nu trebuie privita ca unica.

Niveluri crescute ale acestui marker in sange se mai pot intalni si in alte afectiuni maligne. De exemplu, acest marker poate fi intalnit (nivelurile lui sunt crescute ) si in cancerul pulmonar, de san, gastrointestinal, precum si cel cu origine in endometru sau tubele fallopiene.

De asemenea se pot intalni niveluri crescute ale acestui marker in diferite afectiuni benigne cum ar fi endometrioza, diferite afectiuni ale ovarelor si de asemenea sarcina. Alte afectiuni atat benigne cat si maligne ce provoaca inflamatii in zona abdominala pot duce la cresterea acestui marker in sange. Astfel acest marker nu este nici extrem de specific pentru cancer si nici extrem de sensibil caci nu toti pacientii cu cancer au un nivel crescut de CA-125 in sange.

De exemplu 79 % din totalul cancerelor ovariene prezinta pozitivitate a testului pentru markerul CA-125 in timp ce restul de 21 % nu au nici o expresie a acestui antigen prezenta in sange.

Aceste marker CA-125 este clinic aprobat pentru urmarirea raspunsului la tratament si pentru evaluarea prognosticului dupa tratament. El este cu precadere folositor pentru diagnosticarea cancerului ovarian recurent. Rolul potential in detectia timpurie a cancerului ovarian este controversat si de aceea nu este inca adoptat printre testele de screening de larga utilizare sau care se fac standard.

Problemele cheie in folosirea testului de determinare a antigenului CA-125 ca unealta de screening sunt tocmai lipsa lui de specificitate si incapacitatea lui de a detecta fazele primare ale cancerului, acelea in care se mai poate inca interveni, caci aceste faze sunt cele curabile. De exemplu, pentru o confirmare pozitiva a unui test de determinare a antigenului CA-125, teste care a iesit pozitiv (s-a gasit acest antigen in sangele unei femei, iar cantitatile erau crescute-ceea ce teoretic ar insemna prezenta cancerului ovarian la acea femeie), o interventie chirurgicala ar fi necesara pentru a confirma ca intr-adevar acea femeie are cancer ovarian, interventie care asociaza desigur riscul pe care orice interventie il are.

In plus chiar daca s-ar confirma ca intr-adevar acea persoana are cancer ovarian, s-ar constata ca faza in care se afla este cel mai probabil una foarte avansata, lucru care ar face ca terapia sa fie ceva mai putin eficienta.

Telul oricarui doctor este acela de a perfecta un test care sa poata diagnostica un neoplasm in fazele lui incipiente pentru a se putea interveni cu eficacitate maxima. CA-125 a fost initial detectat cu anticorpi monoclonali denumiti OC 125. Desi acest test de determinare a CA 125 nu se gaseste printre testele de screening larg aplicate, totusi valori crescute ale markerului CA 125 pot fi un indiciu ca acea persoana la care intalnim aceste valori crescute ar trebui sa primeasca tratament sau macar sa i se efectueze teste de screening suplimentare.

Valorile normale variaza de la 0-35 U/ml.

Cresteri moderate sunt considerate cele in care valorile se gasesc in intervalul 35-50 U/ml.
Cresteri severe sunt cele de peste 50 U/ml . Niveluri crescute se intalnesc frecvent la femei la menopauza si aceste valori crescute trebuie sa atentioneze persoanele respective cu privire la necesitatea de a efectua analize mai amanuntite.
La femeile la care nu s-a instalat inca menopauza testul este mai putin viabil deoarece niveluri crescute se pot intalni din o multitudine de cauze.



CA_15-3


Definitie


Ca_15-3 este un marker tumoral. Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre tumora sau care apar ca raspuns al organismului fata de aceste antigene (aceste substante produse de catre tumora sunt antigene).

Numarul lor (al markerilor) este destul de mare. Desi numarul lor este mare si exista tehnici abordabile in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este minor, mai ales in stadiile precoce ale neoplaziilor.

Studiul tumorilor, in general, si a celor maligne, in special, reprezinta una din pricipalele probleme actuale de sanatate, la care participa medici specialisti din diverse domenii. Dezideratul actual al eforturilor lor il constituie descoperirea unor factori, care sa confirme prezenta unor formatiuni tumorale maligne la nivelul organismului in stadii incipiente, curabile.

Ca un marker sa fie util in diagnostic el ar trebui sa indeplineasca niste criterii, sa faca fata unor exigente.

Caracteristicile sale trebuie sa fie bine stiute si orientate catre utilitate. Caracteristicile principale ale unui marker tumoral ar trebui sa fie:


Validitatea markerilor tumorali depinde de o serie de parametrii, pe care acestia trebuie sa ii indeplineasca. Acestia sunt: specificitate, sensibilitate, valoare predictiva pozitiva, valoare predictiva negativa.

Principalul rol al markerilor este in screening ei avand valoare diagnostica. De asemenea se pot folosi pentru a realiza estimari, deci pentru valoarea prognostica si nu in ultimul rand pentru aprecierea eficacitatii terapiei alese.

Alaturi de acesti markeri tumorali, trebuie remarcat faptul, ca pot fi folosite si alte determinari, cum ar fi: determinarea cantitatii ADN in celulele tumorale (ADN ploidia). Nu trebuie absolutizata valoarea markerilor tumorali.

Markerii tumorali pot fi gasiti la valori crescute in anumite tipuri de cancer, dar valorile pot fi crescute si in unele afectiuni benigne.

CA15-3 semnifica CANCER ANTIGEN 15-3. Tehnicile folosite pentru masurarea acestui marker detecteaza 2 site-uri antigenice asociate cu celulele canceroase mamare.

CA15-3 este folosit, in principal, ca marker in cancerul de san, valori foarte mari ale acestuia semnificand un stadiu avansat de boala sau un cancer in stadiu metastatic.

CA15-3 se foloseste si pentru monitorizarea terapeutica a cancerului de san. Valori mari postterapeutic ale CA15-3 pot indica o recidiva locala sau o lipsa de raspuns la tratament, deci o extindere a bolii .

Valori crescute ale CA15-3 pot fi gasite si in alte neoplazii (cancerul ovarian, cancerul pulmonar, cancerul gastric, cancer pancreatic, cancerul de prostata).

Unele afectiuni benigne (endometrioza, afectiuni inflamatorii pelvine, hepatita, afectiuni benigne ale sanului, ovarului, sarcina sau alaptarea) pot determina cresteri ale CA15-3. Acest antigen are indicatie crescuta in monitorizarea tratamentului si a evolutiei bolii in cancerul mamar.

Valorile normale ale acestui marker sunt:

Valorile moderat crescute sunt cele cuprinse intre 40-60 U/ml, iar valorile extrem de mari care necesita o atentie sporite din partea doctorului si care determina conduita terapeutica sunt cele care depasesc 60 U/ml.

CA 19-9


Definitie

CA 19-9 INSEAMNA CARBOHYDRAT ANTIGEN 19-9. ACEST ANTIGEN ESTE UN MARKER TUMORAL.DESI IN PREZENT SUNT RAR FOLOSITI, MARKERII TUMORALI AU O IMPORTANTA TOT MAI MARE IN DIAGNOSTICUL NEOPLASMELOR.

Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre tumora sau care apar ca raspuns al organismului fata de aceste antigene. Desi numarul lor este mare si exista tehnici abordabile in practica medicala, rolul lor in diagnosticarea diferitelor tipuri de cancer este minor, mai ales in stadiile precoce ale neoplaziilor.

Detectarea markerilor tumorali se poate face fie in sange, fie in urina, sau alte tesuturi ale organismului in functie de tipul de cancer. CA 19-9 este prezent in pancreas dar si in tesutul epitelial al stomacului dar nu numai (alte locuri sunt si alte parti ale tubului digestiv).

Markerii tumorali CA 19-9 sunt produsi fie de catre tumora insasi, fie de catre organism, ca raspuns la prezenta tumorii maligne sau in anumite afectiuni benigne necanceroase.

Printre trasaturile importante ale unui marker se numara cea conform careia el trebuie sa diferentieze fara echivoc celulele normale si cele canceroase ale organismului. O alta trasatura importanta este specificitatea de organ, care insa nu este indeplinita aici.

Markerul CA 19-9 este folosit pentru detectia si urmarirea in special a tratamentului cancerului pancreatic. Insa multitudinea de alte neoplasme in care poate fi intalnit ii da aceasta nespecificitate de organ. Markerul CA 19-9 are indicatie majora in suspiciunea de cancer pancreatic, hepatic, biliar sau gastric precum si in monitorizarea pacientilor cu aceste tipuri de neoplazii.

De asemenea tot acest marker mai are o indicatie relativa in diagnosticarea si monitorizarea cancerului colorectal si ovarian. Testarea pozitiva nu inseamna insa prezenta categorica si singulara a neoplasmului, alte investigatii fiind absolut necesare in stabilirea unui diagnostic corect.

Validitatea markerului tumoral depinde de o serie de parametrii, pe care acesta trebuie sa ii indeplineasca:
Atat sensibilitatea cat si specificitatea sunt destul de scazute in cazul acestui marker deoarece el apare, la valori crescute, in stadii avansate ale bolii ( in fazele incipiente, desi formatiunea tumorala este prezenta exista posibilitatea de a intalni rezultate negative), iar specificitatea de organ este mica.

Valoarea diagnostica a markerului este orientativa caci doctorul va trebui sa efectueze investigatii suplimentare pentru a determina cauza si stadiul unui eventula neoplasm sugerat de CA 19-9.

Cea mai importanta utilizare a lui CA 19-9 s-a demonstrat a fi monitorizarea eficacitatii tratamentului administrat bolnavilor cu neoplasm. S-a constatat ca niveluri crescute ale markerului tumoral determinate preoperator au fost asociate cu recidive locale sau metastaze precoce, fata de cazurile cu niveluri moderate.

Postoperator, persistenta unor niveluri crescute are semnificatia neextirparii in intregime a tumorii sau prezenta metastazelor.

CA19-9 este prezent in tesutul epitelial fetal al stomacului, intestinului, ficatului si pancreasului. La adult, poate fi gasit in pancreas, ficat, plaman si tract biliar. Este folosit in principal ca marker pentru cancerul de pancreas, gasindu-se la valori crescute mai ales in stadii avansate .

CA19-9 poate fi crescut si in alte cancere (cancerul hepatic, cancerul pulmonar, cancerul de san, cancerul uterin, cancerul ovarian mucinos, cancerul colorectal). De asemenea un rol important i se atribue lui CA 19-9 in cancerul de cai biliare. Unele afectiuni benigne (ciroza hepatica, hepatite, pancreatite, colecistite, boli autoimune, fibroza chistica sau alte afectiuni benigne ale pulmonului, rinichiului sau tractului gastrointestinal) se pot asocia cu valori crescute ale CA19-9.

Markerii tumorali pot fi folositi si ca markeri de prognostic pentru o neoplazie (detectarea unor valori mari ale markerilor tumorali la anumite intervale de timp, dupa incheierea tratamentului, are semnificatia unei evolutii nefavorabile cu posibilitatea aparitiei unei recidive sau extinderea tumorii cu metastazare).

Valorile normale ale acestui marker sunt:
Valori considerate a fi cresteri moderate sunt cele cuprinse in intervalul : 35 – 100 U/ML. Iar valorile cele mai importante prin prisma atitudinii terapeurice pe care o impun sunt cele ce depasesc 100 U/ml.



CA 72-4


Definitie

CA 72-4 este un marker tumoral. Markerii tumorali sunt substante, care pot fi produse de catre tumora sau care apar ca raspuns al organismului fata de aceste antigene. Studiul tumorilor, in general, si a celor maligne, in special, reprezinta una din pricipalele probleme actuale de sanatate, la care participa medici specialisti din diverse domenii. Dezideratul actual al eforturilor lor il constituie descoperirea unor factori, care sa confirme prezenta unor formatiuni tumorale maligne la nivelul organismului in stadii incipiente, curabile.

Validitatea markerilor tumorali depinde de o serie de parametrii, pe care acestia trebuie sa ii indeplineasca:


CA 72-4 este o glicoproteina mucin-like de greutate moleculara 220-400 kDaltoni. Metodele de determinare ale acestui marker sunt:RIA, ELISA.

CA72-4 este markerul tumoral cel mai specific pentru cancerul gastric. Determinarea lui in perioada preoperatorie in sangele pacientilor poate servi la stadializarea bolii, dar nu poate fi un indicator de predictie al recidivei clinice independent, ci asociat altor markeri tumorali (CEA, TPA). Valori semnificative ale markerului au fost semnalate in cazurile de cancer gastric cu metastaze ganglionare sau cu invazia seroaselor. El poate sa apara la valori crescute si in unele afectiuni benigne (endometrioza).

Valoarea acestui marker este una atat de screening, de diagnostic, cat si valoare de prognostic insa el trebuie intotdeauna asociat cu alte teste si chiar cu alti markeri (de exemplu CEA). De asemenea un rol important il are in monitorizarea eficacitatii terapiei alese.

CA 72-4 poate prezenta un nivel seric ridicat si in anumite afectiuni benigne cum ar fi de exemplu: pancreatite, ciroze hepatice boli pulmonare, boli reumatismale, afectiuni ginecologice, afectiuni ale ovarelor si ale tractului gastro-intestinal.

Valorile normale ale CA 72-4 sunt :

Valorile moderat crescute sunt cele considerate intre 6-30 U/ml.
Valorile crescute mult sunt cele de peste 30 de unitati la ml.

CONCLUZII


  1. Exista un numar mare de markeri tumorali, dar pentru practica medicala ei nu pot fi folositi singulari cu rol diagnostic, mai ales in stadiile precoce ale neoplaziilor. Valorile lor crescute corespund unor stadii avansate ale neoplaziei.
  2. Markerii tumorali sunt utili, in special pentru monitorizarea tratamentului (valori scazute ale markerilor semnificand un tratament eficace, persistenta unor valori mari sau cresterea valorilor markerilor in timpul sau postterapeutic semnalizeaza un tratament cu efecienta redusa sau lipsa de raspuns la tratament, ceea ce impune schimbarea tratamentului).
  3. Markerii tumorali pot fi folositi si ca markeri de prognostic pentru o neoplazie (detectarea unor valori mari ale markerilor tumorali la anumite intervale de timp, dupa incheierea tratamentului, are semnificatia unei evolutii nefavorabile cu posibilitatea aparitiei unei recidive sau extinderea tumorii cu metastazare).
  4. Nu trebuie absolutizata valoarea markerilor tumorali. Markerii tumorali pot fi gasiti la valori crescute in anumite tipuri de cancer, dar valorile pot fi crescute si in unele afectiuni benigne. Din aceasta cauza, markerii tumorali trebuie corelati cu tabloul clinic si cu alte teste de laborator sau cu explorari imagistice, crescand astfel valoarea lor in diagnostic, stadializare sau monitorizarea terapeutica sau evolutiva a pacientilor cu diverse neoplazii.

CITOMEGALOVIRUS Ig M


Definitie

CMV –citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala asociata infectiei este relativ rara.

 

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70-90% din populatia adulta avand anticorpi pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4-6 luni. Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru supravegherea epidemiologica.

CITOMEGALOVIRUS Ig G

 

Definitie

CMV –citomegalovirus din familia Herpesviridae, determina sindroame proteiforme atat la copil cat si la adult. Infectia este frecventa si intereseaza o mare parte din populatie, dar boala asociata infectiei este relativ rara.

 

Semnificatie clinica

La nou-nascut CMV poate induce un sindrom congenital cu evolutie fatala.

Afectiunea apare frecvent asimptomatic, intre 70-90% din populatia adulta avand anticorpi pentru infectia cu CMV (mai ales in tarile cu un nivel redus de civilizatie). Nu se cunoaste exact morbiditatea prin aceasta afectiune datorita neobligativitatii declararii ei si a numeroaselor forme inaparente.

Diagnosticul serologic este cel mai util si consta in decelarea anticorpilor specifici de tip IgM si IgG. Prezenta anticorpilor IgM-CMV in ser este importanta pentru:

Anticorpii IgM-CMV apar la cateva saptamani dupa infectie, se mentin in titru crescut in ser cateva saptamani, dupa care nivelul seric incepe sa scada treptat, in decurs de 4-6 luni. Ocazional, anticorpii IgM-CMV sunt prezenti in ser cativa ani. Existenta anticorpilor IgM-CMV in ser nu ne permite a face distinctie intre infectia primara sau secundara cu virusul citomegalic, deoarece reactivarea unei infectii cronice este insotita de aparitia acestor anticorpi in serul bolnavilor cu deficienta imuna. Prezenta anticorpilor IgG-CMV in ser confirma infectia cronica cu CMV.

Anticorpii IgG-CMV apar la o saptamana dupa anticorpii IgM-CMV, si persista in ser toata viata. Aceste teste serologice sunt utile pentru triajul donatorilor de sange sau organe si pentru supravegherea epidemiologica.

Complementul seric C3 si C4


Definitie

Complementul seric reprezinta un grup de aproximativ 15 proteine. Ele migreaza la electroforeza cu beta-globulinele. Au rol in imunitate.
Activarea acestui sistem de catre reactiile antigen-anticorp , functie de interactiunea cu acestea , este urmata de declansarea unor efecte biologice , implicate in patologia umana: Activarea complementului seric are loc in cascada pe cale clasica sau pe cale alternanta.
  1. activarea pe cale clasica are loc sub actiunea anticorpilor sau complexelor imune antigen-anticorp
  2. calea alternanta de activare a complementului are loc de obicei in faza fluida sub influenta diverselor veninuri, agenti infectiosi a endotoxinelor, a properdinei
Dintre cele 15 componente ale sistemului de proteine C3 si C4 au urmatoarele valori:

Locurile de producere ale acestor componente sunt: Dozarea activitatii serice a complementului se face prin doua metode: Valori normale

Valorile normale ale activitatii complementului sunt: Cresteri( ale compl. seric luat global si deci si ale fractiunilor C3 si C4):
Scaderi:

Cortisol


Definitie

Cortizolul este un hormon corticosteroid produs de catre cortexul glandei suprarenale si care este implicat in raspunsul la stress. El creste tensiunea arteriala, glicemia, si poate cauza infertilitate la femei.

Cantitatea de cortizol prezent in sange parcurge variatii astfel incat nivelul maxim este intalnit spre orele matinale ale diminetii (la trezire) iar nivelul minim este la aproximativ 3 ore dupa ce adormim. Schimbarea acestui tipar legat de nivelul cortizolului seric este strans legata de hormonul ACTH , stress, depresie, boala, febra trauma, hipoglicemie,interventii chirurgicale, frica durere.
Cortizolul:

Valori normale

Testarile sangelui si urinii pentru cortisol sunt folosite pentru a disgnostica in special sindromul Cushing si boala Addison. Amandoua sunt doua boli severe si semnifica afectiuni la nivelul glandelor suprarenalelor. Unii doctori folosesc testarea cortizolului din saliva pentru a pune diagnosticul de sindrom Cushing insa aceasta practica nu s-a raspandit foarte mult.

Cele mai dese tipuri de teste ce se fac pentru a stabili nivelul productiei de cortizol in exces sunt testarile pe saliva si mai ales pe urina. Odata ce s-a determinat un nivel anormal de cortizol doctorul va efectua alte teste pentru a stabili cu certitudine daca exista un exces sau din contra un deficit de cortizol in organism si pentru a-i determina cauza.

Daca exista un nivel crescut de cortizol doctorul va efectua un test de inhibare a dexametazonei, pentru a determina daca principala cauza a excesului se datoreaza cresterii secretiei de ACTH-hormon produs de glanda pituitara si care stimuleaza secretia de cortizol. Acest test se realizeaza astfel : se administreaza pacientului dexametazona oral (un glucocorticoid sintetic) si apoi se masoara nivelul seric si urinar de cortizol. Dexametazona inhiba secretia de ACTH si implicit ar trebui sa scada si secretia de cortizol daca sursa excesului este cauzata de hipersecretia glandei pituitare.

Exista o varietate de procedee dar cel mai des folosit este urmatorul: se administreaza la fiecare 6 ore inhibitorul de ACTH pe parcursul a 2-4 zile. Separat, urina de pe parcursul a 24 de ore este colectata atat inainte de administrare cat si in timpul perioadei de testare. De asemenea sangele si urina este colectata la sfarsitul perioadei de testare si se evalueaza nivelele serice si urinare de cortizol.

Daca rezultatele testarilor sangelui si/sau urinii indica un nivel scazut de cortizol atunci doctorul poate cere un test de stimulare a ACTH. Acest test implica masurarea concentratiei de cortizol in sangelel unui pacient inainte si dupa administrarea de ACTH. Daca glandele suprarenale functioneaza normal atunci injectarea de ACTH ar trebui sa stimuleze productia de cortizol.

Acesta masuratoare se face atunci cand un pacient este suspectat (prezinta semne si simptome) a avea sindrom Cushing:obezitate, pierderea masei musculare, fatigabilitate etc) sau cand prezinta semne ale bolii Addison:slabiciune fatigabilitate, cresterea pigmentarii samd.

Testele de inhibare sau stimulare se fac daca un pacient este suspectat a avea una din afectiunile mentionate sau pentru a monitoriza starea sa daca el a fost deja diagnosticat.

La cei mai multi oameni nivelul de cortizol este foarte mic la culcare si este maxim la trezire dimineata. Acest tipar se va schimba daca o persoana isi modifica ritmul somn-veghe. Concentratii normale sau crescute dimineata corelate cu unele care nu scad seara sugereaza o hipersecretie de cortizol. Daca nivelul de cortizol scade la testul de inhibare a ACTH aceasta semnifica faptul ca pacientul are o problema cauzata de hipersecretia glandei pituitare. Daca nu scade, atunci nivelul crescut de cortizol se datoreaza unei tumori secretante de ACTH sau unei afectari la nivelul corticalei glandei suprarenale, sau chiar medicatiei pe care o ia respectivul pacient (ex- terapia cu corticosteroizi).

Daca nivelul de cortizol este prea mic si pacientul raspunde la un test de stimulare a ACTH-ului atunci problema este secretia insuficienta a glandei pituitare. Daca nivelul este scazut dar pacientul nu raspunde la un test de stimulare, atunci este foarte probabil ca afectarea s-a produs la nivelul glandei suprarenale.

Insuficienta corticosuprarenala se caracterizeaza prin nivel scazut de cortizol-boala Addison. Odata ce testarea s-a realizat si s-a identificat un nivel anormal-fie scazut fie crescut-de cortizol, doctorul poate cere alte investigatii cum ar fi CT sau RMN.

De asemenea trebuie stiut ca sarcina, stresul fizic si emotional, si boala pot duce la cresterea nivelului de cortizol. Cresterea cortizolului sanguin se poate datora si hipertiroidismului sau obezitatii.

Tratamentele cu spironolactona, hidrocortizon si contraceptivele orale- de asemenea cresc nivelul de cortizol. Scaderea nivelului de cortizol se poate datora hipotiroidismului, sau administrarii de hormoni steroidieni. Pentru testare trebuie stiut ca pacientul este bine sa tina o dieta in care concentratia de sare este de 2-3 grame/zi si sa isi limiteze efortul fizic cu 10-12 ore inainte de test.



Crioglobuline


Definitie

Crioglobulinele sunt proteine sau complexe proteice circulante care devin insolubile la temperaturi mici (mai putin de 4 grade Celsius). Reactia este reversibila, reversibilitatea producandu-se la 37 de grade Celsius.

Prezenta lor are valoare in urmatoarele cazuri:
De asemenea sunt gasite ocazional si in Hepatita C (aproximativ 30% cazuri)



CYFRA 21-1


Definitie

Cyfra 21-1 este o analiza care masoara fragmente de citokeratina existente in sange. Testarea este de tip Elisa (enzyme-linked immunosorbent assay). Masurarea fragmentelor de citokeratina 19 in sange se face in cazurile de cancer pulmonar (altfel de cancer pulmonar decat cel cu celule mici) si in cazuri de carcinom cu celule scuamoase.

Insa cyfra 21-1 este folosit in special ca marker tumoral pentru neoplasmele de plaman. Se pune intrebarea daca acest marker tumoral prezinta sensibilitatea si specificitatea necesara pentru a fi considerat un marker util si pentru a fi folosit in diagnosticul timpuriu al cancerelor.

Testul cyfra 21-1 foloseste doi anticorpi monoclonali specifici (KS 19.1 and BM 19.21) pentru citokeratina 19 .

Valori normale

Valoarea medie a indivizilor sanatosi este de aproximativ : 1.3 ng/mL.

La pacientii cu afectiuni pulmonare tumorale benigne , valoarea medie a fost intre 1,7 si 2,9 ng/ml.

NU s-a observat o diferenta semnificativa intre sexe. De asemenea nu s-a stabilit o corelatie intre fumat si nivelurile sanguine ale cyfra 21-1.

NU s-a facut o legatura clara intre subtipurile de afectari benigne (cum ar fi tuberculoza pulmonara, pneumonia ) si cyfra21-1, toate inregistrand cresteri moderate ale nivelelor serice. Pentru valori mai mari de 3,3-3,5 ng/ml, specificitatea testului cyfra 21-1 pentru afectari benigne ale plamanului este de 95 % iar sensibilitatea pentru afectari maligne cum ar fi cancerul pulmonar cu celule mici , carcinom cu celule scuamoase , adenocarcinom , si carcinom cu celule mari nediferentiate este de: 20 % , 62 %, 39 %, si respectiv pentru ultimul 36% .
Se considera a fi valori foarte mari cele care depasesc 5 ng/ml .
Se observa ca sensibilitatea este foarte scazuta in cazul tipului de cancer pulmonar cu celule mici. Insa in cazul cancerelor pulmonare altele decat cu celule mici ,aceasta sensibilitate este de aproximativ 51 % , mai mare decat sensibilitatea antigenului carcinoembrionar.

Sensibilitatea acestuia din urma este mai mare in cazul adenocarcinomului -58 % , este mai mare decat a altor markeri. Markerul cyfra 21-1 este un marker foarte bun pentru cancerul cu celule scuamoase unde valorile crescute ale acestui marker(printre cele mai mari valori ale tuturor markerilor) recomanda realizarea testului ELISA in caz de suspiciune.

Nivelurile sanguine ale markerului cyfra 21-1 sunt desigur corelate cu stadiul tumorii si marimea ei, legatura dintre aceste valori fiind una de directa proportionalitate . Este markerul tumoral cu un indice de susceptibilitate deosebit de mare –indicatie majora - pentru cancerul pulmonar, in special pentru cancerul pulmonar altul decat cel cu celule mici (NSCLC).

In alte afectiuni insa pot exista cresteri ale nivelelor serice. Poate avea un nivel ridicat si in alte afectiuni neoplazice (cancerul de vezica urinara, cancerul laringian, formatiuni pulmonare de origine necunoscuta). Utilitatea cea mai mare o are markerul pentru monitorizarea tratamentului si a evolutiei bolii.



Factorul reumatoid

Definitie

Factorul reumatoid este de natura globulinica si apartine imunoglobulinelor de tip M.
Prezenta acestei imuno-macroglobuline confera serului bolnavilor de poliartrita reumatoida proprietatea de a se comporta ca si cum ar contine un anticorp fata de imunoglobulina G umana sau animala.

Factorul reumatoid este astfel un complex proteic, care se poate comporta fie ca un izoanticorp fie ca un heteroanticorp. Sistemul factor reumatoid - imunoglobulina G este un sistem de tip precipitant si, nu poate fi evidentiat in serul bolnavilor decat prin ultracentrifugare.

Transformarea reactiei de precipitare intr-una de aglutinare care poate fi vazuta cu ochiul liber necesita fixarea imunoglobulinei G pe un suport inert. Depistarea factorului reumatoid se face prin aglutinare pasiva.

Testele de depistare a factorului reumatoid sunt de mai multe feluri ele difera fie dupa natura suportului pentru imunoglobulin G fie dupa sursa antigenului. Aceste tipuri de teste sunt: Ultimele trei metode, anti-imunoglobulina G umana, au o incidenta mai ridicata a pozitivitatii dar si o specificitate mai redusa in raport cu primele doua teste care utilizeaza antigen de tip Ig G de iepure.

In general reactiile pentru factor reumatoid permit aglutinari la dilutie de peste 1/5000 pentru serul care-l contine.
Studiile au aratat ca atunci cand reactia Waller-rose este pozitiva obligatoriu celelalte tipuri de teste pentru depistarea prezentei factorului reumatoid sunt pozitive. Nu este insa valabila si reciproca, din cauza specificitatii comportamentale diferite a factorului reumatoid.

Testele sunt considerate pozitive la valori de peste 1/32 pentru testele Waller-Rose si la valori de peste 1/40 pentru celelalte. Reactia este negativa la valori mai mici de 1/16. Pozitivarea reactiei pentru evidentierea factorului reumatoid survine in urmatoarele boli:

Factor Rh

Importanta imunologica a factorului Rh consta in situatia nedorita in care o viitoare mama Rh negativa este insarcinata si tatal copilului este Rh pozitiv. In organismul matern iau nastere anticorpi anti-Rh care pot influenta negativ evolutia sarcinii, mai ales daca are loc o comunicare intre sangele matern si cel fetal.

Dintre complicatiile care pot sa apara la fat cea mai grava este eritroblastoza, caracterizata clinic prin trei simptome: anemie hemolitica, icter grav si edem generalizat.

In timpul nasterii, hematiile fatului pot trece in circulatia sanguina a mamei care, fiind Rh negativa, va reactiona imun fata de antigenele Rh pozitiv ale fatului, pe care acesta le-a mostenit de la tatal Rh pozitiv.

Anticorpii materni anti Rh sunt Ig-ne care au proprietatea de a traversa bariera placentara, iar la fetii ulteriori, cu tatal Rh pozitiv, va putea sa apara hemoliza intravitala sau chiar moartea fatului.

Feritina


Definitie

Feritina este un complex globular proteic care este alcatuit din 24 de subunitati proteice si care este principallul depozit intracelular de stocare a fierului atat la procariote cat si la eucariote. Feritina pastreaza fierul intr-o forma solubila si non-toxica. Feritina de care nu este legata fierul se numeste apoferitina.

Feritina este alcatuita din 24 de subunitati proteice care la vertebrate sunt atat de tip L(L-light) cat si H (H-heavy) avand o greutate moleculara de 19 kDaltoni si respectiv de 21 kDaltoni. La plante si bacterii, complexul prezinta doar tipul de lant H –heavy. In "interiorul" feritinei ionii de fier formeaza cristale impreuna cu ionii fosfat si hidroxid. Particula rezultata este similara cu mineralul numit de englezi Ferrihydrite. Fiecare complex feritina poate stoca aproximativ 4500 de ioni de fier ( Fe 3+).

Unele complexe feritina la vertebrate sunt hetero-oligomeri produsi de catre doua gene inrudite dar care au totusi unele proprietati fiziologice diferite. Raportul acestor doua proteine omoloage in complex depinde de nivelurile relative de exprimare ale celor doua gene. Responsabil de codarea genei este cromozomul Chr. 5 q23.1. 

Semnificatie clinica

Nivelurile serice ale feritinei sunt masurate la pacienti ca parte a grupului studiilor, testelor pentru fier, teste efectuate pentru a diagnostica o eventuala anemie. NIvelurile de feritina masurate in serul pacientilor au o legatura directa cu cantitatea totala de fier prezenta in organism.

Daca nivelurile de feritina sunt crescute, atunci aceasta inseamna ca exista fier in exces in organism care va fi excretat pin materii fecale.

Daca nivelurile feritinei sunt scazute atunci aceasta inseamna ca exista un risc ca fierul sa fie insuficient in organism care mai devreme sau mai tarziu ar putea duce la aparitia anemiei.

Odata cu instalarea anemiei, testarea nivelului seric al feritinei este cel mai sensibil test de laborator pentru depistarea anemiei prin deficit de fier.

Feritina este de asemenea folosita ca marker in tulburarile cu exces de fier, cum ar fi porfirie, hemocromatoza. In aceste tulburari nivelurile sanguine de feritina pot fi anormal de ridicate.

Feritina este si un reactant de faza acuta ceea ce inseamna ca ea poate fi prezenta la valori foarte mari si pe parcursul diferitelor boli (cum ar fi multe din cele inflamatorii).

Testarea proteinei C reactive ( care sa fie in limite normale ) poate ajuta la excluderea posibilitatii ca nivelurile serice crescute ale feritinei sa fie cauzate de reactii de faza acuta. Fierul liber este toxic pentru organism iar acesta a dezvoltat un set elaborat de mecanisme protective pentru a lega fierul in diferite compartimente ale tesuturilor.

In celule fierul este depozitat formand complexe cu proteine cum ar fi feritina sau hemosiderina. Apoferitina este cea care leaga fierul liber si il stocheaza astfel pentru ca orice concentratie de fier liber trebuie sa fie cat mai mica ( fierul fiind toxic).

Pe masura ce fierul se acumuleaza in celulele sistemului reticuloendotelial, agregate proteice se formeaza cum ar fi hemosiderina. Fierul din feritina sau hemosiderina poate fi apoi eliberat cand exista un deficit de fier in organism, de catre celulele RE .

Fierul din feritina este mai usor de eliberat decat cel din hemosiderina.

Testul hematologic

Testarea se face pe sange.

Valori normale


Free PSA


Free PSA - se impune determinarea fractiei libere a PSA-ului pentru cresterea specificitatii PSA total in diagnosticarea cancerului de prostata atunci cand valorile acestuia sunt cuprinse intre 4 si 10 ng/ml.

Valoarea Free PSA - daca aceasta este < 19% din valoarea PSA total, se apreciaza ca pacientul are probabil cancer prostatic ce trebuie ulterior certificat bioptic.

Determinarea concentratiei de PSA si fPSA se face in scop de diagnostic pentru : 

 

Valorile PSA total si free PSA se interpreteaza in corelatie cu constatarile tuseului de prostata sistarea clinica , daca PSA t este intre 4-10 ng/dl si tuseul de prostata e pozitiv se recomanda biopsie prostatica , pentru luarea unei decizii terapeutice. Determinarea concentratiei serice de PSA total si fPSA se recomanda ca test screening la toti barbatii peste 50 ani insotit de un tuseu prostatic

FT3  free tryiodotironina

Definitie

Este componenta activa fiziologic a hormonului tiroidian

Valori normale 

Eutiroidism- 3,4 - 7,1 pmol/l (2,2 - 4,6 pg/ml)

Semnificatie clinica

in 10% din cazurile de tireotoxicoza exista o crestere a FT3 chiar daca T4 este in limite normale. in aceste cazuri, determinarea FT3 are un rol esential in diagnostic, terapie si monitorizare.

Scaderea FT3 este observata la hipotiroidieni si la pacientii cu diferite afectiuni grave netiroidiene. Determinarea FT3 are un rol important in ajustarea dozelor de hormoni tiroidieni la pacientii cu terapie de substitutie.

FT4

Definitie

Reprezinta fractiunea libera a T4, responsabila de activitatea metabolica a hormonului.

Valori normale

Eutiroidie - 10-25pmol/l (7,8-19,4 pg/ml)

Valori crescute se intalnesc in:

Valori scazute apar in:

Concentratia serica a FT3 si FT4, ca si componente libere ale hormonilor tiroidieni nu este influentata de variatiile cantitative ale proteinelor de transport sau de capacitatea lor de legare FT3 si FT4 sunt teste de screening in vederea diferntierii a eutiroidiei de hipo sau hipertiroidie FT3 si FT4 sunt teste de monitorizare a tratamentului supresiv sau de inlocuire in afectiuni tiroidiene.

Grupele sanguine


La om au fost definite sisteme de grup sanguin care contin peste 100 de antigene tip: AB0, Ii, Lutheran, Lewis, Kidd, Duffy etc.

Toate aceste sisteme se incadreaza in conceptia generala, importanta din punct de veder imunologic, a existentei unor markeri specifici pe suprafetele membranare eritrocitare. Necesitatea determinarii acestor markeri specifici si individuali deriva din stabilirea metodologiei transfuziilor care presupune determinarea grupei sanguine si stabilirea compatibilitatii transfuzionale.

Determinarea antigenelor din sistemul AB0

Unul din primele sisteme de markeri specifici si individuali cu importanta in transfuzie si in determinismul genetic al filiatiei a fost sistemul antigenic de grup AB0. Principalele antigene in sistemul acesta sunt A si B .Antigenul H reprezita substratul aglutinarii eritrocitelor de grup 0 care nu au antigeni nici A si nci B.

Eritrocitele celor cu factor H aglutineaza cu ser anti-H. Tehnicile serologice de determinare a antigenelor grupei sanguine AB0 se impart ca si metodologie in:

Pentru a elimina orice posibila eroare este necesara realizarea ambelor procedee. Astfel:

 

Prin metoda Simonin:

Vom avea pentru eritrocite test:

Determinarea grupei sanguine are importanta in:

In efectuiarea oricarei transfuzii este indicat a se practica proba compatibilitatii directe care consta in aparitia aglutinarii ca urmare a amestecului unei picaturi de sange al bolnavului cu o alta din sangele transfuzat. In cazul ca nu este cunoscuta grupa primitorului se prefera transfuzia de grup O iar in cazul transfuziilor repetate se cauta a se folosi sange izogrup.

Determinarea factorului Rh

Intre sistemele de grup sanguin care nu dezvolta anticorpi naturali si in care sensibilizarea imuna are loc numai dupa expuneri repetate la antigenii sistemului respectiv este si sistemul Rh. Antigenii acestui sistem, cel mai probabil lipoproteine, se afla in numar redus, la suprafata eritrocitelor.

Spre deosebire de antigenele sistemului AB0 care predomina , antigenele Rh par a fi parte integranta a membranei lipide. In situsurile sistemului Rh se gasesc trei locusuri conectate, cunoscute, si un antigen necunoscut.

Antigenul D este cel mai puternic si corespunde factorului Rh clasic.  IN CLINICA NUMAI PREZENTA SAU ABSENTA ACESTUI ANTIGEN ESTE DETERMINATA SI IMPORTANTA PENTRU TRANSFUZII SAU EVOLUTIA CURSULUI UNEI SARCINI.

Celelalte tipuri de antigene sunt importante caci arata diferente individuale utile in studii genetice sau pentru stabilirea paternitatii. Determinarea antigenului D si deci a grupei sanguine Rh este utila deoarece in cazul transfuziilor incompatibile in acest sistem peste 50% din cazuri sunt urmate de imunizare anti-D la persoanele care nu au antecedente transfuzionale si pot duce la accidente transfuzionale de hemoliza intravasculara acuta la primitorii care au in antecedente transfuzii sau sarcina.

Metodele de determinare a antigenului D se realizeaza:

 

Grupele Rh sunt distribuite in felul urmator:

hCG

Definitie

hCG - Human chorionic gonadotropin- este un hormon peptidic produs in sarcina, secretat de catre embrion imediat dupa concepere iar mai tarziu secretat de catre sincitiotrofoblast.(parte a placentei).

Rolul lui este de a preveni dezintegrarea Corpus Luteum a ovarului, si prin aceasta rolul sau este de a mentine secretia de progesteron absolut critica pentru sarcina la oameni. hCG poate avea si alte functii, de exemplu se crede ca acest hormon afecteaza toleranta imuna in sarcina. Testele de detectie a sarcinii timpurii se bazeaza in general pe detectia si masurarea hCG.

hCG este o glicoproteina oligozaharida in compozitia careia intra 244 de aminoacizi, ea avand o masa moleculara de 36,7 kDaltoni. Dimensiunile totale sunt de 75x35x30 angstroms (7.5x3.5x3 nanometers).

Cele doua subunitati creeaza un mic miez hidrofobic inconjurat de o zona mare formata in cea mai mare parte din aminoacizi hidrofili.

Functia hCG- hormoniil hCG interactioneaza cu receptorii LHCG si sunt responsabili de mentinerea corpus luteum in fazele de inceput ale sarcinii si prin aceasta de mentinerea secretiei de progesteron .Progesteronul este foarte important ,caci el , de exemplu ,creste circulatia la nivelul uterului asigurand astfel hranirea fatului.Datorita incarcarii lui inalt electronegative hCG ar putea sa respinga moleculele cu rol in imunitate provenite de la mama.Un alt rol se pare ca il gasim in faptul ca celulele endometriale hCG-tratate au indus o crestere in apoptoza limfocitelor T(ducand practic la distrugerea lor).Acest fapt sugereaza ca hCG ar putea fi o veriga din lantul care duce la dezvoltarea tolerantei imune peritrofoblastice si ca hCG ar putea facilita invazia trofoblastica .S-a sugerat de asemenea ca nivelurile hCG sunt legate de severitatea greturilor matinale la femeile gravide.Datorita asemanarii lui cu hormonul luteinizant , hCG poate fi folosit in clinica pentru a induce ovulatia si pentru a induce secretia de testosteron la nivelul testicolului.Din moment ce o sursa majora de hCG o reprezionta femeile gravide, unele organizatii colecteaza urina femeilor gravide pentru a izola hCG si pentru a o utiliza in tratamentele infertilitatii.

Teste de sarcina- aceste teste de sarcina masoara nivelele de hCG in sange si urina pentru a indica prezenta sau absenta unui embrion.In particular , celel mai multe teste implica folosirea de anticorpi monoclonali - monoclonal antibody (MAb)- care sunt specifici subunitatii beta a hCG (βhCG).Aceasta este foarte important pentru ca testele sa nu dea rezultate fals pozitive , prin confuzia hCG cu hormonul luteinizant sau cu alti hormoni- de exemplu, hormonul foliculo stimulator( cei doi hormoni cu care se poate confunda hCG sunt tot timpul prezenti in sarcina pe cand hCG este doar in sarcina, in rest cantitatile fiind neglijabile).

Testul de urina ar putea fi unul cromatografic , dar exista si alte forme de teste.Valorile normale variaza in functie de metoda de testare, cuprinzand cifre cuprinse in intervalul 20-100 mUI/ml. Urina ar trebui sa fie prima urina dimineata, cand nivelurile de hCG sunt cele mai mari.

Testarea sangelui –este o metode fluorimetrica , folosindu-se aproximativ 2-6 ml de sange venos. Se pot detecta niveluri ale beta hCG incepand de la chiar 5 mUI/ml.Acest test favorizeaza masurarea cantitativa si cuantificarea concentratiei de beta hCG.Cuantificarea nivelurilor de beta hCG este foarte importanta in evaluarea sarcinii ectopice si in monitorizarea tumorilor trofoblastice si a riscului de tumori cu celule germinale .

hCG poate fi folosit ca medicatie parenterala in tratamentele de infertilitate, in locul hormonului luteinizant.In prezenta a unuia sau a mai multor foliculi ovarieni maturi ovulatia poate fi declansata de administrarea de hCG.Ovulatia se va produce dupa aproximativ 40-45 de ore de la injectarea hCG. La barbati, hCG este folosit pentru a stimula celulele Leydig sa produca testosteron. Testosteronul intratesticular este necesar pentru spermatogeneza.



IgA - imunoglobulina A

Se gaseste atat in plasma sanguina, cat si in secretiile externe: salivara, lacrimala, gastrica vaginala, intestinala, biliara, pancreatica, lactata.

Semnificatie clinica

Rolul sau cel mai important ar fi acela de a indeparta cantitatile mici de antigene, provenite din alimente sau antigenele solubile ale microorganismelor, absorbite in circulatia generala - rol important in lupta impotriva bacteriilor din mucoase (in caile respiratorii, in tractul digestiv

Valori normale

90-450 mg/dl IgA (63-320 UI/ml IgA)

IgE - imunoglobulina

Imunoglobulina IgE este sintetizata in celule din mucoasa respiratorie, gastrointestinala si in ganglionii regionali.

In sange, IgE se gaseste in concentratii foarte mici (250 ng/ml).
Nivelul sau caracteristic adultului este atins la 10-15 ani.
IgE nu strabate bariera placentara.
Concentratia serica a IgE creste in parazitoze si in starile alergice.
In cazurile de astm alergic, concentratia IgE ajunge la 1550 ng/ml.
IgE au un rol-cheie in lupta impotriva parazitilor si a starilor alergice, fiind secretate atunci cand organismul intra in contact cu un alergen: polenul, veninul de viespe, substante chimice

Imunoglobulina G - IgG

Definitie

Glicoproteina cu functie de anticorp.

Semnificatie clinica

Exista cinci tipuri de imunoglobuline in sange: IgG, IgA, IgM, IgE si IgD. Din cele cinci, doar valorile primelor trei sunt relevante pentru imunograma. Imunoglobulinele se formeaza in plasma celulelor, atunci cand in organism apare o substanta straina (numita antigen).

IgM sunt primele imunoglobuline secretate atunci cand organismul este invadat de un antigen. IgG se sintetizeaza dupa IgM. IgG este singura imunoglobulina care traverseaza placenta, asigurand astfel protectia fatului si nou-nascutului in primele luni de viata. Functia esentiala a IgG este neutralizarea toxinelor bacteriene. IgG activeaza sistemul complement si produce liza celulelor bacteriene si a particulelor virale, dar are si rol opsonizant.

Valori normale

800-2000 mg/dl IgG (100-250 UI/ml IgG)

Imunoglobulina M - IgM

Definitie

Glicoproteina cu functie de anticorp care caracterizeaza faza acuta a bolii infectioase.

Valori normale

60-280 mg/dl IgM (70-330 UI/ml IgM).

NSE


Definitie

NSE inseamna NEURON SPECIFIC ENOLASE si este o enzima glicolitica , ea fiind localizata in special in citoplasma neuronala. Neuron Specific Enolaza este una dintre cele cinci izoenzime ale enzimei glicolitice enolaza. Aceasta din urma este eliberata atunci cand tesutul nervos este traumatizat.

Enolazele sunt homodimeri sau heterodimeri avand trei subunitati :alfa de aproximativ 46kDaltoni, beta de aproximativ 44 kDaltoni si gamma avand aproximativ 46 kDaltoni. Subunitatea alfa este prezenta in cele mai multe tesuturi, in timp ce sununitatea beta se intalneste numai in muschi. Subunitatea gamma este prezenta preponderent in neuroni precum si in celule neuroendocrine normale si tumorale. In neoplasmele neuroendocrine intalnim adesea coexpresia NSE si Chr A( chromogranin A) Izoenzima gamma-gamma a enolazei se intalneste in concentratie crescuta in sange in cadrul cancerului pulmonar cu celule mici si in neuroblastoma.

NSE poate fi eliberata in concentratie crescuta in sange in neoplasme neuronale sau neuroendocrine si de asemenea in cancerul pulmonar.

Una dintre principalele atribute ale testului este aceea de a urmari eficacitatea tratamentului, testul de determinare a acestei enzime putand da un raspuns la intrebarea: Care este raspunsul la terapie? Dintr-un grup de 13 persoane cu cancer pulmonar cu celule mici la care s-a inceput chimioterapia, 7 dintre ei care nu raspundeau la tratament aveau nivele foarte mari ale NSE (peste 100 ng/ml, unii avand chiar 490 ng/ml) iar la restul de 6 nivelul de NSE desi crescut era totusi sub valoarea de 100ng/ml (la unii ajung la 28 ng/ml).

Valorile sunt obtinute din primele trei zile de chimioterapie. Exista dovezi ca nivelul seric al neuron-specific enolazei se coreleaza cu distrugerea tumorala. Cresteri ale nivelului seric al NSE apar mai des si sunt mai mari in fazele avansate ale cancerului decat in fazele incipiente. Enzima a fost pusa in evidenta in cantitate crescuta in serul tuturor pacientilor cu trei sau chiar mai mult de trei metastaze.

Cresteri ale NSE se intalnesc in neuroblastom, dar si alte tumori ale copiilor. Totusi nivelul de peste 100 ng/ml la copil este inalt sugestiv pentru neuroblastom. Cresteri se mai pot intalni si la pacienti care fac dializa. Metoda de testare cea mai folosita se numeste RIA. Aceasta metoda nu este o metoda de screening.

Valori normale

Valorile normale difera in functie de laboratorul unde se efectueaza testarea.
Valorile de referinta sunt:

Valorile ce reprezinta cresteri moderate ale concentratiei serice a acestui marker sunt: 15-40 ng/ml.
Valorile sugestive reprezinta cresteri de cateva ori peste nivelul normal (chiar de sute de ori).
Se considera a fi cresteri mari , cele de peste 40 ng/ml.

Alte afectiuni unde se intalneste un nivel seric crescut al NSE: NSE a fost detectat la pacienti cu neuroblastom si cancer pulmonar cu celule mici (small cell lung cancer-SCLC), dar si la pacienti cu tumora Wilms, melanom, cancer de tiroida, rinichi, testicul si pancreas (3, 12).

NSE se foloseste mai ales pentru monitorizarea tratamentului si evolutiei cancerului pulmonar cu celule mici, a neuroblastomului, a cancerului tiroidian medular.



Progesteron

Definitie

Hormon steroid cu rol important in gestatie. Se formeaza in principal in corpul luteal si in placenta in timpul sarcinii.

Semnificatie clinica

Concentratia serica de progesteron este direct corelata cu dezvoltarea si regresia corpului luteal. Este detectabil in faza foliculara a ciclului menstrual si niveleul seric creste la o zi dupa ovulatie.

Concentratii crescute in faza luteala. In a doua jumatate a ciclului apare in urina principalul produs de degradare al progesteronului ,"pregnandiolul".

Progesteronul se leaga de mucoasa uterina in transformare "faza secretorie" (bogata in glande) si pregateste mucoasa pentru implantarea ovulului fertilizat.

In timpul sarcinii progesteronul inhiba contractia miometrului, impreuna cu estrogenii stimuleaza proliferarea si secretia alveolelor mamare.

Concentratia de progesteron este utila in diagnosticul de fertilitate , pentru detectarea ovulatiei si trecerea la faza luteala.

Prolactina

Prolactina este un hormon sintetizat, depozitat si secretat de lobul anterior al hipofizei (glanda endocrina situata la baza creierului).
Functiile biologice ale prolactinei sunt numeroase, dar cele mai importante sunt: activitatea lactogenica (declansarea secretiei lactate) si activitatea galactopoetica (mentinerea productiei de lapte).

Semnificatii clinice

Ddeterminarea concentratiei de prolactina este utila in diagnoeticul :

La barbati nivelul sanguin de prolactina (care este in mod obisnuit mai mic decat la femei) ramane relativ constant din copilarie pana in perioada de adult si batranete.

La femei nivelul sanguin al prolactinei creste incepand cu perioada de pubertate (odata cu cresterea secretiei de estrogeni) si scade dupa menopauza (odata cu scaderea nivelului de estrogeni).

Principalul factor care stimuleaza productia de prolactina este estrogenul (in principal cel endogen, dar si cel exogen, adica adus in organism prin medicamente, in special prin anticonceptionalele orale).

In cursul sarcinii nivelul prolactinei creste. Cresterea prolactinei o urmeaza la un interval de 1-3 zile pe cea estrogenica. Nivelul prolactinei din sange creste progresiv in timpul sarcinii (cand se observa si o crestere in volum a glandei hipofizare) ajungand pana la de 5-10 ori mai mult decat nivelul normal. Dupa nastere, initierea secretiei de lapte este determinata pe de o parte de scaderea hormonilor sexuali placentari (predominant estrogeni) si pe de alta parte de actiunea de suctiune a mamelonului care induce secretia de prolactina la un interval de 1-30 minute dupa supt.

Nivelul sanguin de prolactina scade mai rapid la femeile care nu alapteaza, in timp ce la femeile care alapteaza prolactina este crescuta pentru o perioada de 18 luni postpartum. Prolactina interfereaza cu revenirea la normal a functiei ovariene si actioneaza astfel ca un anticonceptional natural (majoritatea femeilor nu raman insarcinate in perioada in care alapteaza.

Proteina C Reactiva - CRP

Definitie

Este o proteina “clasica “ de faza acuta a inflamatiei , care apare cu raspuns rapid la bolnavii cu diferite infectii microbiene (cu streptococ, pneumococ etc.) in inflamatii (reumatism), in infarctul miocardic, in tumori, etc.

Proteina C Reactiva este sintetizata in ficat si initiaza opsonizarea si fagocitoza celulelor care patrund in organism , dar rolul ei principal rezida in fixarea si neutralizare asubstantelor toxice endogene provenite din leziunile celulare. Proteina C reactiva este o proteina care nu exista in mod normal in serul uman.

Semnificatie clinica

Ea are importanta alaturi de alte teste cum ar fi VSH si fibrinogen.
Toate cele trei indica prezenta unui sindrom inflamator(este marker al inflamatiei).
Reactia prin care pune in evidenta proteina C reactiva este o reactie in urma caruia are loc un fenomen de precipitare.

Proteina C reactiva precipita prin testarea serului de cercetat cu un antiser specific in caz de boli inflamatorii.
Prin proteina c reactiva se poate masura si riscul ca un pacient sa prezinte o boala cardiovasculara. Astfel daca el are o concentratie de sub 1mg/l atunci riscul este practic 0, iar daca are peste 3mg/l atunci riscul este foarte ridicat. Dozarea CRP e utila in:

PSA TOTAL

Definitie

PSA (antigenului specific prostatic) - este o glicoproteina specifica epiteliului prostatic. Este un marker cu specificitate de organ.

Specificitatea valorilor PSA in diagnosticul cancerului de prostata este limitata de cresteri ale acestuia in afectiuni prostatice benigne (adenom prostatic, prostatita etc.).

Valoarea predictiva pozitiva a PSA este de aproximativ 25-35% pentru nivelele intre 4 si 10 ng/ml si de 50-80% pentru valori de peste 10 ng/ml. Determinarea concentratiei de PSA si fPSA se face in scop de diagnostic pentru :

Valorile PSA total si free PSA se interpreteaza in corelatie cu constatarile tuseului de prostata sistarea clinica, daca PSA t este intre 4-10 ng/dl si tuseul de prostata e pozitiv se recomanda biopsie prostatica, pentru luarea unei decizii terapeutice.

Determinarea concentratiei serice de PSA total si fPSA se recomanda ca test screening la toti barbatii peste 50 ani insotit de un tuseu prostatic.

PTH


Hormonul Paratiroid este secretat de catre glandele paratiroide. El este un polipeptid care contine 84 de aminoacizi. Actiunea sa este aceea de crestere a concentratiei serice a calciului, in timp ce calcitonina (un hormon produs de catre glanda tiroida ) are o actiune de scadere a concentratiei de calciu din sange.

Hormonul paratiroid actioneaza, conducand la cresterea concentratiei de calciu din sange, asupra receptorilor hormonului paratiroid, aflati in trei parti ale corpului uman:
  1. la nivelul oaselor, el favorizeaza eliberarea de calciu din marele rezervor reprezentat de catre os.Eliberarea de calciu se face indirect prin stimularea osteoclastelor de la nivelul osos, aceste osteoclaste avnd rolul de a remodela osul.INsa stimularea osteoclastelor este indirecta deoarece acestea (osteoclastele) nu au receptori pentr hormonul paratiroidian.De fapt hormonul paratiroidian influenteaza osteoblastele care sunt responsabile de formarea osoasa.Legarea hormonului paratiroidian de osteoblst stimuleaza expresia RANKL a acestuia, care la randul ei se leaga de precursori ai osteoclastelor ce au receptori RANK.LEgarea RANKL de RANK stimuleaza precursorii sa fuzioneze conducand la formarea de osteoclaste care apoi imediat vor participa la remodelarea osoasa
  2. la nivelul rinichilor, unde hormonul paratiroidian favorizeaza reabsorbtia calciului din tubii distali
  3. la nivelul intestinului, unde favorizeaza absorbtia de calciu din intestin prin cresterea productiei de vitamina D si prin reglarea enzimei responsabile de alfa1-hidroxilarea a 25-hidroxi-vitamina D, convertind vitamina D in forma ei activa ( 1,25-dihidroxi vitamina D) care are efect asupra absorbtiei propriu-zise de calciu ( calciu sub forma Ca2+ ionic)
Hormonul paratiroid reduce nivelul de fosfati absorbiti in tubii proximali ai rinichiului ceea ce inseamna ca mai multi fosfati sunt eliminati, excretati prin urina. Totusi, hormonul paratiroidian favorizeaza absorbtia de fosfor din intestin si din os, si trecerea lui in circulatie, ceea ce conduce la o anulare a deficitului creat in urma excretiei crescute.

Astfel se explica de ce nivelul seric ramane aproximativ acelasi. Cresterea concentratiei de calciu seric actioneaza prin feed-back pentru a duce la scaderea secretiei de hormon paratiroidian.

Un nivel crescut de hormon paratiroidian in sange este cunoscut ca hiperparatiroidism.Daca glandele paratiroide sunt cauza, atunci se numeste hiperparatiroidism primar. Cauzele sunt adenomul paratiroidian, hiperplazia paratiroidiana, cancerul paratiroidian.

Daca altceva reprezinta cauza nivelului crescut de hormon, atunci se numeste hiperparatiroidism secundar-se intalneste de obicei in insuficienta renala cronica.

Un nivel scazut de pth in sange este cunoscut ca hipoparatiroidism, cauzele cele mai dese fiind de natura iatrogena. Astfel manevrele chirurgicale duc cel mai des la afectari ale paratiroidelor (de exemplu in chirurgia tiroidiana). De asemenea se mai intalnesc cazuri de hipoPTH in boli autoimune si tulburari metabolice ereditare. PTH poate fi masurat in sange in diferite forme:pth intact, n-terminal pth, c-terminal pth, iar testele sunt diferite in functie de caz si clinica.



RPR

Definitie

RPR (reagin plasma response) este un test de depistare a sifilisului care masoara anticorpii produsi de Treponema pallidum, bacteria care cauzeaza sifilisul. Totusi, organismul nu produce intotdeauna anticorpi ca raspuns la activitatea bacteriei sifilisului, asa ca testul nu este intotdeauna exact. Testul este similar cu VDRL (Venereal Disease Research Laboratory) .

De ce se face aceasta analiza

Sifilisul este o infectie usor de tratat. Pe langa necesitatea de testare a pacientilor care au simptome sau semne de sifilis, RPR - ul ar trebui sa faca parte din analize facute de gravide in timpul sarcinii.

Valori normale

Valoarea unui test negativ depinde de stadiul in care se afla suspectul de sifilis. Testul este cel mai concludent in fazele secundare si latente cand cel mai probabil este pozitiv. In timpul fazei primare si tertiare acest test poate in mod eronat sa dea rezultat negativ, fiind necesare alte teste inainte de excluderea diagnosticului de sifilis.

O valoare pozitiva a testului indica prezenta sifilisului. In acest caz, urmatoarea faza este confirmarea rezultatului printr-o analiza TPHA, care este un test mai specializat de sifilis.

Urmatoarele situatii pot cauza un rezultat pozitiv fals:

Testosteron

Definitie

Hormon sexual masculin 17-hidroxiandrosteron, sintetizat majoritar, la barbat, in celulele interstitiale Leydig.
Sinteza e controlata in special de LH prin feed back negativ. Este responsabil de dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la barbati si mentine functia prostatei si a veziculelor seminale.

La femei cantitatea de testosteron produsa in ovar este nesemnificativa. Dupa ultimele studii, secretia lui se produce dupa un ciclu circadian (adica cu cresteri si descresteri in cursul unei zile). Desi exista diferente interindividuale in ceea ce priveste acest ciclu, s-a aratat ca la toti indivizii nivelul cel mai crescut de testosteron este dimineata.

Dozarea testosteronului se face :

La femei:

La barbati:

Tireoglobulina (Tg)

Definitie

TG este o glicoproteina care contine atomi de iod, si asigura substratul pentru sinteza hormonilor tiroidieni T3 si T4, fiind sintetizata in tesutul tiroidian normal si in cel malign tiroidian - diferentiat.

Valori normale

In mod normal exista un nivel seric a Tg ce variaza intre 2-70 ng/ml, sinteza acesteia fiind controlata de TSH .

Valori crescute indica o leziune a celulelor foliculare tiroidienesi se pot inatalini in: Boala Graves Boala Hashimoto Gusa difuza netoxica Tiroidite subacute Carcinom tiroidian netratat Alte conditii (sarcina, fumat, deficit de iod, tratamente medicamentoase)
Valori scazute apar in: Hipotiroidie Prezenta de anticorpi anti-Tg Tiroidectomie subtotala
Datorita specificitatii de organ, principala utilitate clinica este monitorizarea postoperatorie a pacientilor cu carcinom tiroidian diferentiat, pentru detectia sau excluderea metastazelor sau a recurentelor tumorale.

Transferina


Se calculeaza indicele de saturare a transferinei. Acest indice se calculeaza tinand seama de sideremie si de CTLF ( capacitatea totala de legare a fierului, a carei valoare exprima cantitatea de transferina circulanta).

Coeficientul de saturare a transferinei este un parametru calculat indirect in baza formulei :

IST = (sideremie/CTLF) x 100


Valori normale

Valorile normale ale indicelui de saturare a transferinei se exprima procentual 20-35 % .

Interpretare

Valorile normale ale sideremiei sunt de aproximativ 60-170 micrograme % ml.
Semnificatia acestui procent este ca o treime din plasma este saturata cu Fe, in mod normal. Calculul acestui indice este util in departajarea anemiilor hipocrome(in diagnosticul diferential).

Astfel:

Tireoglobulina (Tg)

Definitie

TG este o glicoproteina care contine atomi de iod, si asigura substratul pentru sinteza hormonilor tiroidieni T3 si T4, fiind sintetizata in tesutul tiroidian normal si in cel malign tiroidian - diferentiat.

Valori normale

In mod normal exista un nivel seric a Tg ce variaza intre 2-70 ng/ml, sinteza acesteia fiind controlata de TSH .

Valori crescute indica o leziune a celulelor foliculare tiroidienesi se pot inatalini in: Boala Graves Boala Hashimoto Gusa difuza netoxica Tiroidite subacute Carcinom tiroidian netratat Alte conditii (sarcina, fumat, deficit de iod, tratamente medicamentoase)
Valori scazute apar in: Hipotiroidie Prezenta de anticorpi anti-Tg Tiroidectomie subtotala
Datorita specificitatii de organ, principala utilitate clinica este monitorizarea postoperatorie a pacientilor cu carcinom tiroidian diferentiat, pentru detectia sau excluderea metastazelor sau a recurentelor tumorale.

TSH

Definitie

TSH (tyrotropina)este un test care masoara cantitatea de hormon TSH in sange.TSH este sintetizat in celulele bazofile ale hipofizei anterioare. Sinteza de TSH este controlata de TRH (tireotrop hormone)

TSH are o actiune stimulativa in toate stadiile de formare si secretie a hormonilor tiroidieni, o mdificare minora a nivelului hormonilor tiroidieni liberi influenteaza secretia de TSH.

Este test screening de diagnostic al afectiunilor tiroidiene.

Valori normale

Cresteri patologice

Scaderi patologice

Alfa 1-antitripsina

Alfa 1-antitripsina este un inhibitor al serin-proteazei. Desi se numeste antitripsina, tintele sale fiziologice sunt proteazele (elastaza,  colagenaza), eliberate din leucocite (si nu tripsina). Leucocitele elibereaza proteazele în timpul fagocitozei, în reactia  inflamatorie pulmonara cronica, iar tesutul pulmonar este lezat.  În conditii normale, activitatea proteazelor este inhibata completde a 1-antitripsina. Sinteza hepatica a a 1-antitripsinei creste de 4 ori în  reactia inflamatorie. Deficienta sintezei acestei proteine are consecinte  patologice.  Pierderea elasticitatii tesutului pulmonar este rezultatul procesului  de îmbatrânire fiziologica, dar deficitul a 1-antitripsinei accelereaza
procesul si produce emfizem pulmonar, în special la fumatori. Când se  întrunesc cele
doua conditii, atacul de emfizem începe la 30 de ani, cu sfârsit letal la  50. Poluarea aerului sau infectiile respiratorii au efecte defavorabile la  pacientii cu deficit al sintezei alfa 1-antitripsinei. În absenta acestei  proteine inhibitoare, proteazele leucocitare ataca tesutul înconjurator si  produc leziuni care initiaza procesul inflamator.

Inhibitorul proteazei a1 antitripsina (a1 AT) este un reactant de faza acuta, iar nivelul lui seric creste în mod firesc în cadrul diverselor reactii inflamatorii si dupa administrarea de estrogen. Nivelul seric de a AT este fie scazut, fie absent la anumiti pacienti cu debut precoce al emfizemului. Prin tehnicile cu gel acid de amidon si imunoelectroforeza a fost posibila identificarea genetica a tipurilor de inhibitori de proteaza. Majoritatea membrilor dintr-o populatie normala au doua gene M, denumite ca AT tip MM, si un nivel seric de a AT peste 2,5 g/1. Multe gene contribuie la modificarea nivelurilor serice de a antitripsina, dar cel mai frecvent sunt asociate cu emfizemul genele Z si S. Indivizii homozigoti ZZ sau SS au frecvent niveluri serice apropiate de zero, dar niciodata mai mari de 0,5 g/1, si dezvolta un emfizem panacinar sever în decadele a treia - a patra de viata. Procesul panacinar predomina la bazele plamânilor. Dispneea progresiva, cu tuse minima, caracterizeaza tabloul clinic, desi la fumatori, bronsita cronica este pe primul plan. Date fiind posibilitatea sintezei chimice sau biologice în cantitati semnificative a inhibitorului de a proteaza si efectul dovedit în administrarea intravenoasa pentru reechilibrarea balantei proteaza-antiproteaza în lichidul de lavaj din plamânul indivizilor ZZ, s-a sugerat ca terapia de substitutie cu a AT poate fi valoroasa în împiedicarea aparitiei emfizemului la acesti pacienti. Terapia de substitutie a fost folosita înaintea evaluarii eficacitatii ei, si de aceea un studiu  amanuntit stiintific nu a fost posibil, într-un registru national, un studiu al evolutiei naturale urmeaza a se efectua, din care se vor putea evalua efectele tratamentului, daca grupele de pacienti tratati si netratati sunt selectate pentru a fi comparabile de la început.
Heterozigotii MZ si MS au niveluri intermediare serice de a AT (de exemplu, între 0,5 si 2,5 g/1); deci, expresia genetica este aceea a alelei codominante autosomale. Un subiect de controversa este daca starea de heterozigot se asociaza cu alterarea functiei pulmonare. Subiectul este foarte important, deoarece statusul de heterozigot este foarte frecvent, incidenta variind între 5 si 14% din populatia generala.

Modul exact în care deficienta de antitripsina produce emfizem este neclar. Pe lânga inhibarea tripsinei, a AT este un inhibitor eficient al elastazei si al mai multor enzime proteolitice. Exista dovada experimentala ca integritatea structurala a elastinei din structura plamânilor depinde de aceasta antienzima, care protejeaza plamânul de proteazele eliberate din leucocite.

Complexele immune circulante

In vivo, complexele imune se formeaza de fiecare data când  anticorpii întâlnesc antigenul specific. De obicei, complexele imune sunt  epurate (eliminate din circulatie) de celulele SFM, iar persistenta lor   produce manifestari patologice (reactii de hipersensibilitate). Hipersensibilitatea imediata de tip III este dependenta de
complexele imune si este consecinta formarii si persistentei complexelor
imune în organism.
Complexele imune in vivo se formeaza în urmatoarele trei situatii:
în infectiile cronice cu streptococ -hemolitic, cu stafilococ, cu Plasmodium, cu virusurile hepatitice B si C, cu HIV. In toate aceste  cazuri, antigenele persista timp îndelungat. Se sintetizeaza anticorpi  specifici si se formeaza complexe imune, care eventual se depun întesuturi;
complexele imune pot fi rezultatul proceselor patologice  autoimune. Sinteza continua a anticorpilor fata de componentele selfmodificate, determina formarea complexelor imune, care nu pot fieliminate în ritmul formarii si se depun;
complexele imune se pot forma cu antigenele exogene, care nu  se multiplica în organism, dar patrund în mod repetat, în cantitate mare.  Astfel, antigenele vegetale, bacteriene (din actinomicete), fungice sau  antigene de origine animala, dupa inhalarea repetata în plamân, induc   sinteza locala a anticorpilor si formarea complexelor imune.

Complexele imune interactioneaza cu celulele sistemului imunitar  (macrofage, limfocite), producând activarea sau inactivarea lor. Un alt  efect major este stimularea retelei citochinelor. Proteinele plasmatice  C1q, C4b, C3b, factorul H sau anticorpii anti-IgG(factorul reumatoid),  anticorpii anti-idiotipici si anti-fibronectina maresc dimensiunile
complexelor imune.  Complexele imune sunt structuri tridimensionale ce formeaza o  retea moleculara alcatuita din antigen si anticorpii specifici, ale carei  dimensiuni variaza în functie de dimensiunile antigenului, de densitatea  epitopilor imunogenici, de izotipul anticorpilor, de multi- sau  monospecificitatea anticorpilor, de afinitatea lor. Pentru demonstrarea complexelor imune in vivo, în ser sau în alte  lichide ale organismului, în care antigenul nu este cunoscut, pot fi  urmate doua cai:
1) estimarea cantitativa a complexelor imune, cu caracterizarea  izotipului de  imunoglobulina din complex si componentul  complementului, utilizând teste screening conventionale;
2) analiza  specificitatii anticorpilor si a antigenului complexat.

Testele screening rapide pentru detectarea complexelor imune se  bazeaza pe capacitatea complexelor imune de a interactiona cu  receptorii naturali, humorali si celulari. O tehnica clasica este testul  legarii C1q, bazat pe capacitatea complexelor imune de a interactiona  cu domeniul globular al lui C1q. C1q purificat, radiomarcat, se leaga cu  complexele imune si ansamblul rezultat se detecteaza prin metoda  excluderii dimensionale cu PEG. O varianta tehnica mai simpla consta  în amestecul unei concentratii mici de PEG, cu efect precipitant asupra  complexelor macromoleculare si analiza ulterioara a precipitatului. AMC  specifici fata de C1q imobilizati pe suport, pot fi utilizati pentru a capta  C1q, fixat pe complexele imune in vivo, cu evidentierea ulterioara a  imunoglobulinei din complex.  Alta metoda pentru detectarea complexelor imune pe o faza  solida, consta în utilizarea conglutininei sau a factorilor reumatoizi,  pentru captarea complementului legat cu complexele imune.  Conglutinina este o proteina din serul normal de bovine, cu proprietatea  de a lega componentele complementului.
Complexele imune se pot detecta pe calea utilizarii interactiunii lor  cu receptorul Fc de pe suprafata macrofagelor sau plachetelor. Testul  cel mai folosit se bazeaza pe folosirea receptorilor pentru C3bi de pe  suprafata celulelor limfoblastoide transformate in vitro. Testul inhibitiei  rozetelor EAC (eritrocite-anticorpi-complement) masoara gradul inhibitiei  formarii rozetelor, de catre complexele imune, dintre o subpopulatie de  limfocite B circulante si eritrocitele tapetate cu C3.
Complexele imune persista în organism, datorita incapacitatii  organismului de a le elimina. Rata eliminarii este dependenta de mai  multi factori:
- dimensiunile complexelor imune
- disponibilitatea proteinelor complementului
- izotipul anticorpilor.
Complexele Ag-Ac de dimensiuni mari sunt eliminate în câteva  minute dupa ce s-au format, iar cele de dimensiuni mici circula timp  îndelungat. Orice factor care influenteaza dimensiunile complexelor  imune, influenteaza rata clearance-ului. Anticorpii fata de antigenele self  au adeseori, afinitate mica, ceea ce înseamna formarea complexelor  imune mici, cu persistenta îndelungata. In excesul antigenic,
caracteristic infectiilor cronice sau maladiilor autoimune, situsurile de  legare ale anticorpilor se satureaza si se formeaza, de asemenea,  complexe imune de dimensiuni mici.
Contactul eritrocitelor  cu endoteliul se produce în sinusoidele ficatului si splinei, dar si la
situsurile la care curgerea sângelui devine turbionara (punctele de  ramificatie arteriala). În sinusoidele ficatului si splinei, eritrocitele se  descarca de complexele imune. Tot aici sunt retinute eritrocitele  îmbatrânite. Complementul este foarte important, deoarece mediaza  legarea complexelor imune, de macrofagele din sinusoidele splenice si
hepatice.
Rinichiul este organul de electie al depunerii  complexelor imune, factorul favorizant fiind presiunea sanguina de 4 ori  mai mare în glomerulii vasculari, comparativ cu celelalte capilare. Dar cele mai severe leziuni se produc la situsurile unde circulatia sângelui
produce curgere turbionara: la bifurcatia arterelor si în filtrele vasculare  (plexurile coroide, corpul ciliar). Persistenta îndelungata a complexelor imune la locul depunerii
favorizeaza denaturarea IgG. IgG denaturat induce sinteza auto-anticorpilor – IgM anti-IgG, care  poarta denumirea de factor reumatoid (FR). Factorul reumatoid se
sintetizeaza in situ (în articulatii), în plasmocitele din membrane  sinoviala.
Hipersensibilitatea este un termen sinonim cu in­ju­ria tisularã mediatã imun. Existã numeroase date care men­tioneazã cã complexele imune sunt implicate în pa­to­genia leziunilor tisulare în variate boli la om. Stãrile pa­tologice în care complexele imune par sã joace un rol sunt boala serului datoratã serului, medicamentelor sau anti­genului virusului hepatitei, lupusul eritematos sistemic, poliartrita reumatoidã, poliarterita nodoasã, crio­glo­bulinemia, pneumonita cu hipersensibilizare, asper­gil­o­za bronhopulm­o­narã, glomerulonefrita acutã, glo­me­­ru­lonefrita membranoproliferativã cronicã, altã pa­to­lo­gie renalã asociatã.
Nivelul complexele imune circulante (CIC) este frecvent crescut în cursul puseelor de LES. Rolul CIC este însă doar parţial elucidat. Bolnavii cu valori mari ale CIC evoluează progresiv. Sunt utile determinările seriate, iar evoluţia se corelează cu CIC. Nivelurile CIC sunt utile în urmărirea tratamentului cu corticosteroizi sau imunosupresoare.
Există o corelaţie între activitatea LES, alterarea funcţiei renale şi prezenţa CIC. Detectarea CIC este totuşi dificil de standardizat.
Crioglobulinele
Criglobulinele (complexe de imunoglobuline, complement şi fibronectină care precipită reversibil la rece) sugerează afectarea severă, în special renală. Crioglobulinemia este frecvent mixtă (IgG-IgM). Dacă fenomenele Raynaud sunt prezente în LES, crioglobulinele se întâlnesc frecvent, atingând valori mari în ser. Crioglobulinele conţin FR, complement, ANA şi au importanţă în producerea leziunilor.

Estradiolul

Estradiol (17β-estradiol) este un hormon sexual.Etichetat hormon feminin dar care este totusi prezent si la barbati, estradiolul reprezinta estrogenul la oameni.El are un impact major in functia de reproducere , sexuala, afectand in acelasi timp si unele organe inclusiv structura osoasa.
El se gaseste sub forma legata in proportie de 97-99 %.
Metabolizarea se realizeaza la nivelul ficatului.
Timpul de injumatatire este de aproximativ 13 ore.
Excretia se realizeaza pe cale urinara.
Formula chimica: C18H24O
Estradiolul ca si alti steroizi  deriva din colesterol . Androstenedione  este, fie transformat in testosteron  care la randul lui trece printr-un proces de aromatizare  transformandu-se in estradiol, fie aromatizat  trecand in estrona care  este apoi transformata in estradiol.
Producerea
Estradiolul este  produs in timpul perioadei reproducatoare  la femei de catre celulele ovariene.Aceasta se realizeaza prin aromatizarea Androstenedionului  si transformarea lui in estrona, urmata de conversia estronei in  estradiol , conversie realizata de catre  17-beta- hidroxisteroid reductaza..
Cantitati mai mici de estradiol sunt produse de catre cortexul suprarenal si de catre  testicule la barbati .Estradioulul nu este produs numai de catre gonade :la ambele sexe precursorii hormonali –in special testosteronul – sunt convertiti in estradiol.In particular, adipocitele sunt active si realizeaza aceasta conversie,  si vor face acest lucru chiar si dupa instalarea menopauzei.Estradiolul mai este produs si in creier si in peretele arterial.
Mecanism de actiune:
Estradiolul intra in celule liber si interactioneaza cu o tinta citoplasmatica –receptor celular.Dupa legarea de receptor , interactiunea cu nucleul celulei tinta va duce la reglarea transcrierii genice si la formarea de ARN mesager.ARNm interactioneaza cu ribozomii  pentru a produce proteine specifice care sa exprime efectul estradioului asupra celulei tinta.
Estradiolul se leaga bine atat de receptorii estrogenici ER alfa si ER beta, in contrast cu alte medicamente care actioneaza preferential pe unul din acesti receptori.
Metabolizare:
In plasma, estradiolul se gaseste legat de SHBG-sex hormone binding globulin- si de asemenea de albumine.Doar o fractiune mica este libera si biologic activa.Dezactivarea  implica conversia lui in estrogeni mai putin activi  cum ar fi de exemplu estriolul.Estriolul este un metaboilt urinar major.
Estradiolul este conjugat in ficat de catre formatii glucoronid si sulfat  si sub aceste forme  este excretat la nivelul rinichilor.O parte din aceste conjugate solubile in apa  sunt excretate  prin caile biliare  si apoi partial reabsorbite  dupa hidroliza  din tractul intestinal.
Circuitul enterohepatic ajuta la mentinerea nivelului  de estradiol.
Masurarea nivelului estradiolului:
Determinarea nivelului seric de estradiol la femeie  reflecta   in special activitatea ovarelor.Un rol important are aceasta determinare la femeile cu amenoree sau cu disfunctii menstruale.De asemenea este importanta testarea pentru a stabili starea de hipoestrogenitate, si menopauza.De asemenea ,acest tip de masuratoare  este utila  pentru monitorizarea tratamentului  contra fertilitatii.
Valori crescute se vor intalni la  persoanele care au tumori secretante de estrogen, si in cazurile de pubertate prococe.
In cadrul ciclului menstrual normal , nivelul estradiolului masoara tipic sub 50 ng /ml la menstruatie, creste cu maturarea foliculului, scade usor la ovulatie, si creste din nou  in timpul fazei luteale.La sfarsitul acestei faze nivelul de estradiol scade din nou la cel din timpul menstruatiei daca nu exista sarcina.
In  timpul sarcinii nivelul de estrogen si deci si de estradiol creste progresiv catre termen.Sursa este placenta.
La femeie estradiolul actioneaza ca un hormon de crestere  pentru tesuturile organelor reproducatoare-vagin ,endometru, tube, glande cervicale.Favorizeaza cresterea miometrului.IN faza  luteala estradiolul si progesteronul pregatesc endometrul pentru implantare.In timpul ciclului menstrual estradiolul declanseaza prin feed-back pozitiv anumite evenimente la nivelul hipotalamusului si hipofizei, evenimente care vor duce la cresterea nivelului  de hormon luteinizant  ce va induce ovulatia.
Dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la femeie se datoreaza estrogenului si deci si estradiolului. Aceste schimbari se produc incepand cu pubertatea si continua apoi pe perioada maturitaii, intand in declin odata cu instalarea menopauzei.Astefel estradiolul influenteaza dezvoltarea sanilor, si este responsabil pentru schimbarile legate de forma corpului , schimbari ce afecteaza oasele , incheieturile, si depunerile de grasime.
LA barbat estradiolul este produs de catre celulele Sertoli din testicul.
La nivelul oaselor –nivelul scazut de estradiol face ca acei indivizi sa fie slabi si inalti( inchiderea cartilajelor epifizare este intarziata).Se remarca aparitia timpurie a osteopeniei si osteoporozei.
La nivelul ficatului estradiolul poate produce colestaza, poate afecta productia de proteine –lipoproteine.
Estradiolul are efect si la nivelul arterelor, de exemplu la nivelul arterelor coronare unde s-a demonstrat ca imbunatatesc circulatia.

     

Haptoglobina

Procesele inflamatorii sunt  însotite de producerea reactantilor de faza acuta. Acestia sunt proteine  plasmatice sintetizate în ficat, a caror concentratie sanguina creste în  timpul si dupa procesul inflamator si au rol important în vindecarea leziunii. Sunt proteine adaptative care favorizeaza supravietuirea în  perioada imediat urmatoare leziunii. Proteinele de faza acuta se  sintetizeaza dupa infectii, interventii chirurgicale, arsuri, infarct  miocardic. Unele cresc în timpul sarcinii si în starile neoplazice.  Denumirea lor deriva din aceea ca, una dintre ele (proteina C reactiva)  s-a descoperit în serul pacientilor în faza acuta a pneumoniei cu Str.  pneumoniae. Termenul de “proteine de faza acuta” s-a pastrat si  desemneaza un grup mare de proteine plasmatice, a caror concentratie  plasmatica creste dupa leziuni tisulare si dupa infectii. Concentratia unor
proteine plasmatice are o dinamica inversa, adica nivelul lor scade în  timpul raspunsului de faza acuta (albumina).  Proteinele de faza acuta sunt sintetizate, în cea mai mare parte, în  ficat. Concentratia unora creste de pâna la doua ori, iar altele  înregistreaza o crestere de 1000 de ori sau chiar mai mult.  Cele mai tipice proteine de faza acuta sunt proteina C reactiva,  alfa 1-glicoproteina acida, haptoglobina, ceruloplasmina, alfa
1-antitripsina.
Haptoglobina se sintetizeaza în ficat si are rolul de a îndeparta  hemoglobima libera, rezultata prin hemoliza intravasculara. Se formeaza  un complex stabil, ireversibil, care este epurat rapid de hepatocite. Dupa  leziunea tisulara, haptoglobina creste de 2-4 ori si se gaseste în  exudatul inflamator.  Nivelele scazute de haptoglobina au semnificatie clinica dupa  vârsta de un an. Nivelul scazut se poate datora insuficientei hepatice,
dar la majoritatea pacientilor, cauza este hemoliza intravasculara si  clearance-ul rapid al complexelor haptoglobina-hemoglobina. Nu exista  o corelare cantitativa între nivelul haptoglobinei plasmatice si amploarea  hemolizei, pentru ca o hemoliza minora diminua masiv cantitatea de  haptoglobina. Daca pacientul este în faza acuta a unui proces infectios  sau inflamator de alta natura, nivelul “normal” al haptoglobinei nu  exclude diagnosticul de hemoliza.

Haptoglobina este o alfa globulina prezenta in concentratii inalte (~1 g/1) in plasma (si in ser). Ea se leaga specific si strans de proteina (globina) din hemoglobina. Complexul hemoglobina-haptoglobina este eliminat in cateva minute si de sistemul fagocitar mononuclear. Astfel, pacientii cu hemoliza semnificativa, atat intravasculara, cat si extravasculara, au niveluri scazute sau absente ale haptoglobinei serice. Sinteza haptoglobinei este scazuta la pacientii cu afectiuni hepatocelulare. Dimpotriva, sinteza este crescuta in starile inflamatorii. Aceste fapte trebuie avute in vedere pentru interpretarea valorilor serice ale haptoglobinei. Hemoliza intravasculara (care este rara) determina eliberarea hemoglobinei in plasma. Hemoglobina plasmatica este crescuta proportional cu gradul hemolizei dar poate fi fals crescuta datorita lizei eritrocitelor in vitro. Odata ce capacitatea de legare a haptoglobinei din plasma este depasita, hemoglobina libera traverseaza glomerulii renali. Aceasta hemoglobina filtrata se reabsoarbe in tubul proximal, unde este catabolizata in situ, iar fierul din hem este incorporat in proteinele de depozit (feritina si hemosiderina).
Alfa 1-glicoproteina acida (AGA) sau orosomucoidul, alaturi de a 1-antitripsina, haptoglobina si ceruloplasmina formeaza cel de al doilea set al reactantilor de faza acuta, a caror concentratie începe sa creasca la 12-24 de ore de la declansarea procesului inflamator, fiind unul din indicatorii esentiali pentru diagnosticul si monitorizarea infectiilor.
Valorile normale ale haptoglobinei sunt:      1 - 3 g/L

 

 

Toate informatiile din acest site sunt proprietatea SC Laborator de Investigatii si Analize Medicale SRL Este interzisa utilizarea lor partiala sau totala in conformitate cu legea drepturilor de autor.